mardi 13 novembre 2018

A terza battaglia di i Prati Rossi (2/2)

Una nuvella di Niculaiu Battini


"À i rampali ! À rampali tutti ! Sò quindi sò ! À i rampali " 
U tenente Carnemuta si spulmunava, abbaghjendu l'ordini dati da u so cummandante. Un pugnu appughjatu nantu à u muru, l'altra manu nantu à u manicu di a so mazza di guerra chì u capu era postu in terra, Zampabianca fideghjava i so Sarracini attivà si in tuttu u campu, ognunu andendu à u so postu. In cima di i muri di furtuna fatti à rochji trovi sopra piazza a vigilia, i balestreri si stallavanu, pronti à tirà. Longu à a muraglietta, i guerrieri si appruntavanu à riceve a carica, furmendu daretu à u rampale di petre è di legnu un altru rampale di ferru è d'acciaghju. 
" Piglia u mo muvrone, urdinò Zampabianca à un suldatu vicinu à ellu. Cavalcheghja sinu à a Turuppa di u sceffu è fà li sapè chè no’ l'aspettemu tenendu u forte. " Fideghjò u suldatu ubedisce cullendu nantu à cavalcatura è parte à galluppà ver di l'oriente. 
Davanti à ellu, in a piaghja, si avanza un fiumare neru. I mughji salvatichi si sentianu da quì. Daretu à u cummandante di a suldatesca, Spallafiera tenia à manu a bandera di u clanu da chì tuttu ogninu a vidisse bè. I Pinechji eranu millaie. Tramezu à elli, siluette massiccie è tamante si dissegnavanu. 
" Simu ghjunti quindi per empie i nostri duveri voltu u clanu ! Emu da tene issa pusizione, l'emu da tene sinu à l'ultimu Sarracinu ! " mughjò Zampabianca. 
Mentre u so discorsu, i Pinechji avanzavanu. 
" Demu una stundetta à Pallugrisgiu, ritenimu issa marea puzzicosa ! Ritenimula o righjunghjimu Mitrù è l'Antichi chì ci aspettanu ! " I guerrieri pichjonu cù i so pinati nantu à i so scudi da accoglie i detti di u so capimachja. À tempu, i Pinechji eranu belli vicini è tutti pudianu oramai distingue i denti smisurati di e so mazzelle è e corne chì trunavanu nantu à i so capi di bestie. 
" Sò troppu numarosi... Pallugrisgiu spicciati... pensò Acellastuta, in piazza cù a so balestra nantu à i rampali. U rossu di l'ochji di i mostri di fronte si vedia. 
" Balestreri ! Mandate i pruni ! " stridò Carnemuta. 
L'aria fiscò. Una trentina di Pinechji cascò in terra, a medità muvendusi di dulore è tenendusi u corpu o un memberu. I so brioni resenu i so cungeneri ancu di più zergosa, a vitezza di a carica accellerò. 
"Mitrù cù noi ! Caponi Gran Serracci ! lampò Zampabianca. 
- Caponi Gran Serracci !" ripigliò a truppa. 
Una siconda balestrata furlanò i primi ranghi pinechji senza chì l'armata immensa di bestie ne fussi ralentita. Qualchì siconda dopu, i primi nemichi saltavanu nantu à i rampali per francà li. Apparinu davanti à u capimachja un visu di beccu, dui ochji rossi di serpe malsani, denti grandi cum'è una manu di Sarracinu, un pettu atleticu guasi umanu è pilutu assai, duie bracce putenti è duie zampe di capra. Zampabianca abbattì a so mazza à duie mani nantu à u musu di una bestia immonda chì si ne morse nantu à u corpu dopu à avè spartutu cun ellu un ansciu infettu. Invece di cullà nantu à u rampale impruvisatu, certi Pinechji pruvavanu à strappà i rochji è i tiravanu à parechji da fà li capulà. I balestreri i visavanu in priurità, sbattendune assai à u pede di i muri. Mentre una meza ora, i Sarracini teninu a muraglia senza lagà passà un mostru. E perdite parianu digià impurtante è a stancaghjine vincia pocu à pocu i difensori chì risicavanu di annecà si sottu à l'assalti repetuti di u nemicu assai di più numarosu. 
Un rochju scricchittò. Una stonda dopu spufundò è fece tremà a terra. Parechji Pinechji si infrugnonu in a scrigna di u rampale è cariconu i Sarracini in u furtinu. 
" Sò entruti ! Sò entruti ! Furmate i ranghi, furmate i ranghi ! " cridò Carnemuta, accumpagnendu i so ordini di un gestu cù a punta di u so pinatu. In qualchì siconda, una cinquantina di cumbattenti si pusiziunò davanti à l'apertura, stabiliscendu un veru muru d'acciaghju impenetrevule chì i primi assaltanti percotinu in vanu, incapaci di rompe a furmazione. Nantu à i rampali, Zampabianca cuntinuava à pisà è à abbatte a so arma pisia nantu à i capi di i so nemichi, reducendu in polvera fronti è mastucatoghje. Un mughju attirò a so attenzione. E siluette massiccie apercevute prima eranu oramai identifichevule è ciò ch'ellu vedì u fece trimà. Cinque Manghjacconi tamanti, cù una panza larga cum'è dui Sarracini è un capu strascinendu denti longhi quant'è spade avanzavanu di un passu lordu ver di u forte. 
Quaghjò, u matrale di scudi davanti à a scrigna di u muru cumenciava à addebuliscesi sottu à e cariche pinechje chì ùn lagavanu u tempu à i difesori di rifiatà. Zampabianca rimarcò Spallafiera, a bandera ficcata in terra à i so pedi, chì si tenia un bracciu, feritu gravamente, è dinù Fronterossu è Piolaverde chì agunizavanu tramindui accantu à i cumbatti. Avia digià persu un terzu di i soii è a Turuppa ùn era ancu à ghjunghje. 
Dui altri rochji casconu in terra in un fracassu tremendu. Un Manghjaccone era ghjuntu. Chjappendu dui Sarracini per i pedi, u mostru gigante, più grande chè trè Sarracini, l'infurnò sani sani in bocca, manghjenduli vivi malgradu à l'armature è l'arme. I Sarracini testimoni funu spaventati da issu spettaculu. Era ghjuntu per Zampabianca a stonda di agisce o a peura avia da paralizà tuttu ciò chì restava di l'avanguardia. 
" Caponi Gran Serracci ! " mughjò ellu saltendu da u rampale sopra à u Manghjaccone. Alzendu bè a so mazza di guerra, ghjunse à esse abbastanza precisu da menà di tutte e so forze quandu u so saltu u purtò à nivellu di u capu di a terrivule bestia. A rumpitura di l'osse di u capu fù intesa malgradu u rimore di i cumbatti è u Manghjaccone ùn ebbe mancu a capacità di fà esce qualchì lagnu di a so bocca. Sprunfundò sticchitu, senza vita, u cerbellu schizzatu in milla pezzi. U Manghjaccone si arrimbò in terra, caschendu à mezu à i ranghi pinechji chì certi ùn ebbenu u tempu di scantà si è funu insepaliti sottu à u gigante mortu. I Sarracini lamponu un mughju di vittoria, alzendu pinati è mazze ver di u celu. Zampabianca, ellu, atterì nantu à i scudi sarracini senza troppu danni è i so suldati l'aiutonu à rialzà si. A lotta si infiarava à l'ingiru. I Pinechji à infrugnà si per a scrigna eranu sempre di più numarosi è u muru di scudi ùn tenia guasgi più sottu à u pesu di u fiume cuntinuu d'assaltanti salvatichi. Nantu à i rampali, Pinechji eranu ghjunti à cullà. Acellastuta ficcò un ultimu prugettile in pettu à un nemicu nenzu di esse ferita à morte per daretu da una lancia chì a traversò. A Sarracina cascò di u rampale è morse in u so propiu sangue, i memberi rotti da a caduta. In u core di i cumbatti, Spallafiera, chì tenia sempre a bandera di u clanu, recevì un colpu di piola in piena canella, u sangue schizzò cù una forte pressione è u guerrieru si indinuchjò, tenendu a so piaga cù duie mani senza parvene à parà a so vita chì si ne curria trà e so dite. 
Era compiu, Zampabianca a sapia. Ùn eranu più chè una cinquantina, à u più. Ore eranu passate oramai, a Turuppa duveria esse quì. 
" More per more... Si ne arricurderanu..." 
Saltendu à mezu à u ballu sanguinosu, u capitanu di a truppa si misse à stringhje cum'è mai u manicu di a so mazza è menò. Un Pinechju, dui, trè, quattru, cinque, un colpu rumpia un bracciu, una manu, una spalla, un nasu, una mazzella. Menò, sfragellò, rumpì, è cusì si tracciò un chjassu murbidu sinu à a bandera, sempre ficcata in terra accantu à u cadaveru di Spallafiera. Spendendu e so ultime forze, Zampabianca maneghjò a so pisia mazza da una manu è alzò alta a banniera cù l'altra. 
" À mè Caponi, avanti tutti ! Avanti ! 
- Ingiru à u vostru capitanu ! Tralasciate u forte, abbandunate i rampali ! Tutti à u vostru capitanu ! stridò Carnemuta, sfiguratu da trè piaghe prufonde. Ochjufelice, chì era survivitu sinu à issu mumentu, fù scapitatu sottu à l'ochji di Zampabianca pruvendu di righjunghje lu. 
È tù u primu, Ochjufelice, di u mio clanu è di a mio serra. Ancu tù, creperai per sti Serrimaestracci è sti Serracci chè tù disprezzi tantu
Aduniti fora di i muri, tracciatusi una strada murtale à mezu à e centinaie di Pinechji, una manata di Sarracini resistia, luttendu spinu à spinu è furmendu una cuppulata d'acciaghju cù i scudi alzati ingiru à Zampabianca è a bandera ch'ellu tenia. Luntanu, d'altri Manghjacconi s'avvicinavanu pianu pianu. Ancu più luntanu, si vedia u grossu di l'armata nemica chì aspettava u successu di issu primu assaltu. Malgradu tuttu, u fervore di i Pinechji si addebulia è l'avanguardia di Zampabianca mantenì a so furmazione. U sole era ben altu in celu. I Pinechji parianu rinculà. 
"Ci annecanu sottu à u numaru, anu u vantaghju... Chì facenu ?" si dumandò u capitanu sarracinu. Ùn era più un impressione, rinculavanu. A terra trimò. 
Vrrruuuuuu
Un cornu sunò. 
Vrrruuuuuu
Escendu da daretu à i stazzi, da u Nordu, cinque centu muvrunieri cariconu, cundutti da u clanu di i Peli Neri di Serribianca è da u so vechju capiclanu Magliarotta. U Sarracinu di più di dui centu anni si tenia à u primu rangu, alabarda à manu tesa dirittu davanti à ellu. Nantu à a so cavalcatura, un Sarracinu purtò un culombu à e so lapre. 
" Pinechji bastardi ! Tastate què, bastardi ! " mughjava l'anzianu, esaltatu da u rimore di tonu ch'ella pruvucava a mossa di u so regimentu. 
Luntanu daretu à a muvruneria di Magliarotta, l'armata di Pallugrisgiu pigliava pusizione in a piaghja è avanzava pianu pianinu. Più di dui è milla Sarracini curazzati, freschi è pronti à impettà i Pinechji è i so alliati Manghjacconi. Ingiru à Zampabianca è à a so quarantina di suldati survivanti, i muvrunieri è e so cavalcature fecenu spazzosa di l'ultime bestie prisente cum'è furlane mentre e sighere, liberendu i suldati stanchi morti è feriti di u clanu di i Caponi di Gran Serra. 
Magliarotta ghjunse à u scontru di Zampabianca, pusendu nantu à ellu un sguardu benevulente è pienu d'ammirazione. 
"Avete tenutu, Zampabianca di Gran Serra. Avà tocca à noi, disse u capiclanu. 
- Hè vinta a battaglia... 
- A battaglia ? A battaglia cumencia avà o ciù... Riposati cù i toi daretu, ripigliate forze. À noi ci tocca à ripiglià i Prati Rossi !"

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire