vendredi 5 avril 2019

Premiu Timpesta 2019 : Oghji

Un testu di Cyril Peres-Cesari 

« D'un paesu libaru n’ani fattu una culunia. D’un populu chì campaia cù gioia è prusperità n’ani fattu un populu senza identità, chì hà persu i so valori i più anziani, nobili, è chì perdi oghji a so lingua. Oghji qualchì seculu dopu stu populu culunizatu hè in piriculu è voli rinascia ! » 

Hè cussì ch’iddu finisci u so discorsu, Pasquali, stu grand’omu chì voli vincia l’elezzioni. 

In fundu di a me carreca stocu impassibili quandu l’altri sò com’è scemi mughjendu « vittoria », alzendu i nosci cari banderi altu in u celi. 

Era dighjà più di deci ori di sera è riintriu ind’è mè pinsirosu. Com’è tutti i seri passaiu in stu carrughju chì mi ramintaia sempri st’avenimentu. 

Appena in casa mi missi in lettu pà dorma. Ma sta sera ùn chjusi l’ochji una siconda. Chì duvintaria a noscia piccula nazioni dopu quist’elezzioni, a noscia vita scambiaria ? A noscia lingua rinasciaria ? I quistioni erani numarosi ma solu l’avvena mi pudaria dà i risposti. 

U lindumani mi priparaiu pà andà à vutà, sempri pinsirosu. In carrughju l’aienti parlaiani di tuttu com’è tutti i ghjorni. Si pudia risenta l’eccitazioni ma ancu una forma di ricattu. Stu ricattu era difficiuli à capì par mè, era a prima volta ch’e’ vidiu i me cumpatriotti calmi, sireni. Ùn era un sintimentu ch’e’ spartiu incù iddi, ùn si pudia essa calmu dopu à tuttu ciò chì s’era passatu nanzi, tutta a viulenza chì avia toccu u nosciu paesu, a noscia ghjuventù. Eru ricascatu in i me pinseri quandu Pasquali apparì in piazza. Tuttu u mondu daretu à iddu mughjendu com’è a sera scursa. Era un amicu, un militanti, ma iddu dinò era calmu. Mi dumandaiu sì ghje’ eru u solu scemu à pinsà sempri à u passatu, sempri spiritatu da a viulenza, a ripressioni, è da a perdita di patriotti, d’amici. È suprattutu di frateddi. Pasquali vensi par abbracciammi è li dumandeti di vena incù mecu pà parlà. 

« O Pasquà và bè ? 
- Iè più chè bè chì emu da vincia ! È tù ? 
- Và bè… Ma ùn capiscu micca parchì vo’ seti tutti cussì calmi, aveti sminticatu tuttu ciò chì s’hè passatu ? 
- Innò car’amicu ma hè u passatu. Oghji avemu postu l’armi, avemu tutta a pupulazioni incù noscu, emu da piddà u puteri ! » è si n’andò. 

Andeti à vutà è ripresi a strada di a me casa, com’è sempri ripassaiu in stu carrughju incù a pena in cori. 

Vint’anni nanzi riintriamu in casa incù u me frateddu quandu intesi un mughju stridenti, forti, vicinu à mè, po’ u frumbu d’una motò. U me frateddu mi tirò cun iddu, eramu in traccia di curra versu una piccula casa abdandunata. Quì eramu in sicurità. Era un locu bughju, i muri infumaticati da u tempu. C’era una tola, una carreca è un lettu in istanza ma nimu in drintu. A vita s’era suspesa quì è risintia a morti, u piriculu è a tristezza suprattuttu. Sapiu chì tuttu scambiaria dopu, chì qualcosa si passaria. Ma eru fieru, ùn vuliu micca muscià a paura ch’e’ risintiu. U me frateddu surtì dui pistoli. U primu calibru era par mè è l’altru par iddu. Era forti incù st’ughjetti ma oghji ùn era micca un ghjocu, sapiu chì un omu duvia mora. L’omu era di più in più à vicinu, era guasgi daretu à a porta, si vidia a so umbra. U me frateddu mi dissi : « tumba à chì devi mora ». 

A porta s’aprì, tiniu a me pistola in i me mani di ghjuvanottu è sintiu u me frateddu chì mi dicia « tira ! tumbalu ! », u so colpu ùn era micca partitu. Ùn eru micca capaci di tumbà à qualchissia è l’altru tirò nanzi. Vidiu à Santu faccia à mè. Una tacca russa si furmaia annant’à u so cori. A so mani tinia sempri a so pistola è, cù unu sguardu neru, mi fighjuliaia. A so ultima parolla fù par dì ch’iddu muria pà u Fronti. È po’ cascò in tarra, ghjacindu com’è sì a vita ùn l’avia mai abitatu. 

Era difficiuli par mè, ghjovanu militanti com’è iddu, d’accittà a so morti. A me cuscenza mi guidaia, mi dicia sempri di cuntinuà a lutta, di francà a so perdita. È sapiu qual’era chì l’avia tumbatu. Ùn era u statu francesu, innò, ùn era. 

U me sangu era duvintatu ghjacciatu, a me menti ùn pinsaia più. A parolla di Pasquali ghjiraia avali in u me capu : « hè u passatu ». Marchjaiu par isminticà. Vinti anni dopu hè sempri difficiuli, ma hè vera chì no’ aviamu fattu una strada tamanta. Semu oghji pronti à vincia. Ma u sguardu neru di u me frateddu ùn lu sminticaraghju mai.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire