samedi 14 septembre 2019

A Casa Di l’Amore


Una nuvella di Petru Pasqualini


A Maria li piacia à gode issa prima spirata di sole di u primu albore chì allisciava i tetti di u so paisolu scantatu da u cunsumerisimu cusì vicinu. Esse sola di pettu à u mondu chì nasce. Sola, una sigaretta in bocca è un surrisu discretu appiccicatu à e labbre. Sola à lacà cincinnà e so cerbelle appassiunate fendu affaccà parolle puetiche da appaghjalle cù i paisagi chì eranu per spuntà sottu à i so ochji. Facia torna fretu è i pristaticci quist'annu ùn mancherianu di fassi vede è sente. 

Ma li garbava issa friscura mattutinale sapendu chì u caffè curria ind'a caffittera è chì u focu di a vigilia serebbe prestu da rinvivisce denduli dui accatizzate. 
Tocca a stagione u so ritiru era un veru nidu prutettore, a so casa di famiglia sempre un locu incantatu da l'amore di i soii è e risate spartute. Era propiu u locu da fà rinasce a boccarisa à u più tristu di i cristiani, u locu induve a felicità si pudia cuncepisce è bramà suminendu l'amore, eppuru nantu à una lenza chì avia cunnisciutu i so guai è i so strazi. 

Avia da principià torna una longa ghjurnata di travagliu incatinendu trè stantapani sfarenti cum'è ogni ghjornu dipoi avà dece anni. Prima ci vulerà à incalfà a baretta di ricizziunista d'hôtel, po piglià spàzzola è stracciu per fà a pulizia in dui o trè residenze sicundarie chì sfiguravanu a costa bramata da sgiò di tutte e mamme. Eppò toccu l’ottu ore di sera, aiutà a so cugina ind'u picculu snack à lingua di mare, praticatu da a ghjuventù di u lucale. Da l'alba fin'à a sera bella avanzata era più ch'affaccindata a nostra Maria. Una vera " working class hero " chì ùn cuntava e so ore per rigalà à i so trè figlioli a vita ch'elli meritavanu. 

Era fiera di i so dui masci è di a so più chjuca. 

A matina quandu a si scialava una cria, pensava à u so prugettu di piglià a strada, di staccà a so terra chì li piacia tantu ma chì l'assuffucava di volte. Ùn era mai stata cusì à tocca tocca di mette in pratica issu sognu almanaccatu pocu à pocu dipoi chì u babbu di i so figlioli era scappatu un ghjornu senza fà tottu nè mottu. Forse chì a ghjustizia ùn averebbe tricatu à esseli appressu. A so vita ùn era chè malfatte è sfurtuna. S’eranu cunnisciuti à u liceu è à diciassette anni s'era digià incinta. A so zitellina si svapurò u tempu di fà fronte à e so famiglie azeze fraciche, chì un avianu previstu di vede a so reputazione messa in causa cusì. 

Eppuru u tenia u so Ghjuvanni. Si ricurdava quandu in tempu di sciappittana falavanu inseme à u fiume per truvà appena di friscura. Ma, ellu si ritruvò troppu prestu capiciuttatu ind'è e so obligazioni di babbu di famiglia è si ritruvò impiegatu da un maestru di muru è strascinava petre è cimentu da a mane à a sera. 

Ùn fù longu u so straziu chì ricusò abbastanza prestu di ritruvassi affiancu à l'Arabi è i Purtughesi per fà opere chì i corsi ùn vulianu fà. Avia un cuginucciu chì facia i so affari è chì avia bisognu d'aiutu per incascià u benifiziu di mascine à soldi. 

Diventò u so stantapane per l'anni à vene. Li permisse di ghjucà u rollu di u picculu maffiosu è di allunsigà tutte e zitelle dicerbellate di u cantone. 
Maria ella, cuscente chì l'avvene di i so figlioli tuccava à ella d'assicurallu, si misse à travaglià à più pudè. Quandu i morti cumincionu à fiurisce nantu à u campu di e sfarente bande chì eranu in cuncurrenza per u cuntrollu di u BTP è di i mercati di u mulizzu, Maria capì subbitu chì li curria brutta à u so maritu. D'altronde ùn lu vidia guasi più chì durmia in casa solu dui o trè volte à settimana o rientria troppu tardi a sera. Solu a matina à l'alba si crucianu di quandu in quandu scambiendu duie o trè parolle nantu à i zitelli. 

È un ghjornu più nunda. Mancu una nutizia. Ùn circò mancu à capì. 

Sta mane, mentre ch’ella ritrattava u celu di u so mondu, cum’è sempre quandu u culore li paria di mutà sensu, sentì u rimore ind’a casa arrimbata à a soia. Firmò stantarata chì a casa era disvitata dipoi un bellu pezzu è d’altronde mai saria vultata per i so lochi quindeci anni in daretu sè quella rubbaccia di famiglia battia sempre quindi ! Cì sò di i nimichi chì nisunu paceru puderia fà scambià di statutu. 

Lasciò passà a ghjurnata, si n’andò à stantà à so vita è quand’ella vultò versu nove ore di sera, c’eranu i panni stesi nant’à u stenditoghju di a casa maladetta. A sapia, chì quella famiglia, ind’è i tempi passatoni avianu arrubbatu u terrenu induve s’alzava avà issu casone per pidochji rifatti. 

Tenia a storia da a so minnana. Avianu lasciatu corre u pesciu chì à l’epica, i corci, ùn facianu mancu u pesu di pettu à issa famiglia chì avianu a maestria di u pudere puliticu in tuttu u cantone. S’avianu prufittatu di u so rangu suciale è di a so capacità di leghje documenti per trafficà u cadastru è impatrunescesi di i più belli terreni di u paese. Ancu assai, s’eranu sbagliati è firmò à a so minnana quellu pezzucciu induve si spannava oghje a casa di l’amore. 

Ma passò u tempu è a guerra, a fine di a putenza di u « clan », è per furtuna, Maria ùn avia mai patutu a prisenza di quella rubbaccia ! A so zerga, u so dulore trasmessu da i soi eranu cum’è un vechju ricordu fasciatu da l’allegria ch’elli mettianu i so figlioli in casa. 

Ma oghje i purtelli accantu sò aperti, una vittura immatriculata settanta cinque affacca guasi nant’à a so lenza induve hà postu qualchì basilicu è petrusellu, è ùn si faranu aspittà uni pochi di soni cristiani. 

Maria si fece pusà nant’à u scogliu chì facia l’angulu di u so urticellu è aspittò di sente u nemicu. 

Ùn stede tantu à matriculassi u cerbellu ! S’aprì a porta chì affaccava nant’à terrazza chì supranava a so casa. Una donna bionda vestuta à l’usu pariginu in vacanze, si fece sorte è videndu à Maria, cappiò cù u so accentu guffissimu parechje frase incatinate senza mancu rifiatà una cria 

« B’jour M’dam, zêtes de la famille Solì ? moi suis une michelussi par ma mère, on est revnu au village voir un peu l’état de cette vieille bicoque c’est sympa ici même si je vois que les cochons et les vaches sont plus nombreux que les humains mais bon ça va il y a le nouveau Leclerc à moins de dix minutes c’est pratique quand même et puis les plages quelle beauté sinon vous connaissez pas un joli coin de rivière car à la plage il y a quand même beaucoup de monde... » 

Mentre ch’ella parlava s’imbulighjava tuttu ind’u so capu ; vidia daretu à a donna u paisagiu ch’ella ritrattava ogni sera à u ciuttà è si spaventò d’imaginalla à mezu à u so celu caru ; a prununzia di e so casate l’arricò u vomitu ; ancu di più quella di a donna, chì ùn puderia mai capì issa sculturazione (Ma era quantunque fiera di sapè chì i soi dicianu sempre Saùli allora chì a sterpa di i Michelucci, tutti struiti ch’elli eranu à l’epica, s’eranu oghje infangati ind’a a struppiera di u so nome stessu) ... 

Infine firmò stantarata di pettu à ista viulenza chì sbarcava in i so lochi, è lentò solu à a donna un’ indicazione imprecisa assai d’un pozzu ind’u fiuminale. 

Entrò in casa soia è fumò quattru sigarette à a fila. Facia passa à veni trà a cucina è u cacciafora chì affaccava nant’à a machja. Chì fà ? chì ci si pò fà ? Era persa ! Avia previstu di parte in viaghju forse per fughje appena a so terra... ma mai pudaria lascià a piazza à nemichi cusì ! Quelli chì avianu fattu tantu soffre i so antenati. 

Ghjunta l’attrachjata, si sciappava sempre l’idea. Era sola. I figlioli eranu partuti à dorme à u celente nant’à u Cuscione per unipochi di ghjorni. Pocu à pocu, s’almanaccò u so pianu, cum’è un’ idea martellata in capu. 

Escì da a casa, vestuta cù a so vesta militaria chì li ghjuvaia per fà l’ortu, francò a teppa chì li permettia di ritruvassi nant’à a lenza sopr’à a conca di u Firulettu induve e sterpe di i Michelucci è Sàuli s’eranu affruntate dipoi l’origine di u so mondu. S’avvicinò di u sepalaghju chì tuccava u casone di i sgiò è ci zingò focu ! 

U mischju di scope, pruni è leccie s’infiarò d’un trattu cum’è felice di ghjucà a so parte ind’è issu scatinamentu di viulenza. 

Maria girò u spinu è si lasciò attippà versu i lochi di muntagnera di u lucale. 

Ùn avia truvatu altru affare da fà. 

Lasciò u focu decide per ella. 

Era stanca di luttà è sunniava d’una ultima battaglia 

Ma u so stintu era sputicu, a so opera di spantichera ùn si pudia riturnà contru à ella, ch’ùn avia mai finu à oghje, suminatu l’oddiu. Quandu vultò a matina, visse u daretu di u casone runzicatu da u focu. U legnu, assai prisente in issa parte di a casa, chì tutti i sulaghji di e stanze girate versu a muntagne eranu sulaghji di tavule, avia permessu à u focu di manghjà u corpu di issu locu maladettu. 

Fece u giru è quì davanti à ella a casa di l’amore sempre arritta, sola un pocu annigrata da e cendere. I so fiori postu ingiru à l’usciu parianu di falli un’ uchjata, cum’è per dilli « ùn ti ne fà O Marì, ciò chè tù ai suminatu quì cù anni è anni di passione è d’amore ùn pò sparisce ind’una nuttata ancu puru funesta. 

I corsi impinzutiti a s’avianu francata è dopu à una stonda à l’uspidale, ritruvonu prestu u so appartamentu senza anima, ma assai più tranquillu per a so vita di civilizati senza spiriti, mazzeri o altri molecule d’un età scunnisciuta. 

Avà Maria era pronta. U so mondu saria sempre quì tale un locu d’amore arradicatu è di sicurezza... è a brama di viaghjà era cum’è una prumessa di ritorni felici sempre rinnuvati. 

Partì quellu ghjornu nanzu à a festa naziunale di i Francesi, da creà u so propiu focu d’artifiziu cù u so celu stellatu sempre sopru à ella è i so ochji più putenti chì millaie d’artifizieri. 



Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire