dimanche 1 mars 2020

Premiu Timpesta 2020 : Eucaristia naziunali

Una nuvella di Marc-Antoine Faure Colonna d'Istria


U so visu lisciu à trè-quartu. Tinia l'ochja neru carbonu. Pronti ad infiarassi. Ch'idda fussi pardunata a parodda maladitta, i so ondi in cherchji nantu à i pianuri à rispechju. Ghjunsi a rama di metrò è mi surtì di a me cuntemplazioni, era l'ora quant'è si volsini di valori pari l'insembi di 'ssi tinti di ghjornu. 

I nosci anghjuli custodii sò vistuti di ghjilecchi antipruiettili. Imbiziuneghjani di veda i so casci cuparti di una bandera, eppo' i canti rilighjosi ed i prumissi di vindetta. Par i più curaghjosi ci sarà forsa un articulu ind'un ghjurnali militanti, canzoni ed u ricordu accesu attraversu à affissi è chjami. Senza dì a noscia fallita, senza mancu scriva chì a "lotta" hè sviata, chì semi ridutti à racuntà a rivuluzioni ch'ùn avemi micca fattu è discità i simboli di una fini micca ghjunta. 

Aspittaimi nantu à una piattaforma di farru. Aviani fattu u sforzu di rimetta un colpu di pittura, è par un tempu cortu spampigliularà. Un sulaghju grisgiu è minacciosu ci supranaia, una istetica di toni omogineizati, i carrughja, i vitturi accesi, i balconi, l'aienti acrimuniosi, i treni, l'infrastrutturi mitallichi, ogni locu, ogni soffiu miccanicu ed organicu rindia a so sustenza di zincu è d'alluminiu, una lega liquida, l'alburi missi in scena, i falzi orti, i ponta ed i cunfini, zappaiani u pulsu imbiziosu, è soni ridotti à una preghera senza sciuma, u fiattu anch'iddu hà raghjuntu a cumpagnia, una prucissioni chì s'adondula da casa à travaddu, da campusantu à campusantu, l'umbrelli ed i luci blù rispichjati nantu à u pavimentu inzuppatu. L'anghjuli, quinci, sò trè metri sottu tarra. I campanili sò resi à a bughjura. 

Pinsà a salvezza ghjè una dinamica chì ci porta à ghjinochji, ad accittà a noscia disfatta par lascià una ipotetica alternativa à forzi suprani, à unu spaziu distaccatu di a raghjoni è di a noscia isistenza quinci. Strazziemi par veda un ipoteticu indumani fiuritu, aldilà, quallandi, à l'urizonti, in una sacristia chì ditarra u passatu par impidiscia u nosciu avvena. L'alterità sparisci inghjinuchjata. A salvezza di u Noi hè una cridenza piriculosa, una custruzzioni nantu à l'idei pre-cuncipiti, è ci tumbemi quant'è luttemi par rialzà imagini, tinti ed inflissioni ghjunti da ripurtaghji vechji di cinquant'anni. 

Siguitemi i solchi culuriti. Curremi à a tangenti di u tempu, si sfasseghjani i risistenzi di u spiazzamentu. Ci lampemi à a corda è po' dopu strughjemi senza fiatu ogni moculu di parodda. Caminemi nantu à un mari di salmi paisaneschi. Dumani hè lu nosciu chjaroscuru è semi ghjà in una bughjura di mezanotti. Chjappeti u telefonu, a manu trimulenti, è feci un numaru senza dubbitanni. 

U celu hè pisanti. Dimentichemi u so culori sottu à i stratti di grisgiu. Piovi. Una piossa di piombu copri a cità, i stradali portini u silenziu è l'assenza. L'aria hè tossica. Arrimani un frati hè mortu. U so visu sbiancatu riposa avali nantu à un cuscinu, ghjè u so surrisu o un' antra parti di a me pazzia. Si sveglini à fiancu di cullina i tetti gucciulanti. A notti hà impurtatu u tuttu, semi lavati di i nosci piccati altrettantu chì di i nosci peni. 

A noscia insularità hè u gradi zeru di l'umanità. Ghjè u so sviluppu davveru, è rinnunciemi à cuntrastà nantu à u s'avvena. 

Eru à un cuncertu quandu sò mortu. Nettu è seccu nantu à a scena. Mancu un brionu. Cascatu, u me corpu nun hà fattu rumori, inchjerchjatu da u spaventu è u silenziu, a sustanza s'hè sfassata nantu à u biancori di u legnu usatu. Un vechju casteddu mezu sfundatu spampigliulaia ind'u chjar di luna. 

Da l'alti cimi disgraziati à a friscura bagnata di mitallu è di raziunalità impauriti, si stendini i nosci lindumani, a ci raghjunghji una nova eucaristia, sta cena sarà l'ultima, a scena hè di petra culumbina è risplendeghja, è iddu fighja l'ombra criscenti di l'altari. 

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire