lundi 31 mai 2021

Premiu Timpesta 2021 : U mondu mudernu


Una nuvella di Vanina Bruna


Kelià ùn sapia mancu appena cumu avia fattu per sbarcà custì nè cumu a s’avia francata, solu qualchì maghjina di a timpesta chì l’avia surpresi mentre ch’elli giravanu d’un campamentu à l’altru.

S’era spartata custì, ind’è issa casa à tettu di paglia, induve un umatale barbibiancu è mani roze, chì rispundia à u nome di Luigi, vestutu à l’usu frugale, li avia arricatu da manghjà, subbitu aperti l’ochji.

Brusgiava u focu in caminu è ùn pobbe impediscesi di reagisce tale l’animale salvaticu ch’ella era diventata. Ebbe un muvimentu di rincullu, pronta à fughje o à attaccà sigondu ciò ch’ellu faria l’omu chì li purghjia u piattu di suppa fumicosa. A fighjava, senza cappià una parolla. Puntighjava u so visu cù i so ochji neri è tamanti per sculinnà segne d’ustilità arricurdendusi di e messe in guardia di i so genitori, contr’à quelli di a so razza. Era stata allevata fora di u mondu, vinirendu un diu invisìbile ind’una natura visibile chì era ne a sola manifestazione tuccatoghja. A casa era accugliante cù u lume stacciatu chì venia da u caminu è di a lampana à pitroliu. U tavulinu di legnu castagninu trunava à u centru di a stanza attrazzata da duie carreghe di u stessu legnu.

Sfidendusi, agguantò u piattu è u si surpò d’un lampu cum’è s’ellu fussi u primu ripastu di a so vita. L’omu barbibiancu era turnatu à parte à tavulinu è a fighjava ingolle u so ripastu, impenseritu.

« Andemu in cità, cappiò freddamente »

U tonu di a so voce ùn lacava a piazza à nisunu ricusu è Kelià s’esecutò senza anscià una parolla.

« induve sò i mo parenti ? »

- I to parenti sò morti »

Ùn avia dettu altru nunda, lachendu Kelià in un spaventu ch’ella pruvava à piattà da ùn palisà micca e so debbulezze à l’omu, chì ancu s’ella li paria ch’ellu li avia salvatu a vita, ùn avia nunda di calurosu ind’a so andatura.

Li urdinò di seguitallu prima di mettesi per strada versu a so carriola, per attaccacci u so cavallu. Li si paria à Kelià chì a tarra scappava sottu à i so pedi à misura ch’ella avanzava versu à a cavalcatura. Da i so quindeci anni, ùn avia figuratu chì i so genitori fussinu à sparisce un ghjornu è sfilavanu l’idee ind’a so mente tale sbuffulate di ventu chì avarianu u putere di spazzà tutte e certezze ch’ella avissi nantu à a vita sin’à quì.

Era stata allevata luntanu da i cristiani, in core di a natura. I so genitori li parlavanu di volte di a cità cum’è s’ella fussi a tana di u diavule induve s’azzuffavanu l’egucentrìsimi è i puteri, induve i più povari eranu à u serviziu di i più ricchi, senza chì nimu ùn avissi a capacità di rimette in causa l’ordine stabbilitu malgradu e rivuluzione di u seculu passatu. Li avianu trasmessu l’amore di a tarra, a so fede ind’è e divinità invisibile chì ùn risicavanu micca à vene à succorela di fronte à a freddezza di quest’omu chì paria di purtà a disgrazia di u mondu à camancellu.


Mentre chì a carriola avanzava, visse affaccà a cità à u luntanu, è sentì un fretu tamantu chì s’impatrunia d’ella. Trimulò à l’idea di truvassi à mezu à quelli, chì pensendusi civilizati, mettianu à caternu l’ordine naturale è sacru di u corsu di a vita à u nome di a rivuluzione industriale. Ùn sapia mancu stampa induve quellu omu a purtava è cum’è ùn avia ella prununziatu guasi mancu una parolla, li paria ch’ellu a cunsiderava di più cum’è un animale chì cumu una cristiana. Ghjera propiu cumu un animale ch’ella avia amparatu à entre in rilazione cù l’altri è quandu un animale si sente in periculu, sia si batte, sia fughje, sia si sottumette. Osservendu a spallera di quellu chì ùn sapia ancu s’ellu era u so guardaprigione o u so salvatore, sì disse chì scappà ùn faria chì sveglià u so putenziale di pridaghju è luttà ùn la purtaria indocu. Ùn avia nisun’idea induve a cunducia è si lacò purtà da quest’omu, sempre abbambanata da a nutizia.

Ghjunta in cor di cità, dopu à ore di stu viaghju in carriola ind’u silenziu u più tutale, fora di u chjoccu di l’unghje cavalline nantu à a tarra pulverosa, fù ipnutizata da u trostu chì rignava ind’è iss’atmusfera, per avà scunnisciuta.

Surpava u mondu da i so ochjineri tamanti, i sensi discitati in un tarritoriu chì ùn li si paria cusì òstile puru scunnisciutu. Zitelli vistuti à stracci, barette incalfate prupunianu i so servizii à i passanti, a faccia cuperta di fumàticu chì lacava induvinà ch’elli escianu da u so sigondu travagliu per ste fabbriche. Chì sapianu elli di a so manera propia di campà ? di u so raportu à e piante è à l’animali chì l’avianu amparatu à nutriscesi senza ch’ella circhessi à stantà a so vita. A so vistitura simplice è i so capelli imbulicati li davanu l’apparenza d’una salvatica è scupria, sbalurdita u teatru tamantu induve campavanu l’umani di u so tempu. Forse, ci saria quì una piazza per ella, à u centru di issa manera evuluata di campà. Forse, si truvaria ancu ella unu di issi custumi belli belli per participà à ciò chì paria un ghjocu di rollu induve ognunu tenia u soiu senza ascultà u rimore di u ventu ind’è e fronde, senza primurassi cumu avianu da manghjà sta sera, nè quandu vultaria u prussimu timpurale.

Questu ghjornu marcaria, podassi, a so entrata in un mondu novu, duve l’urfanella salvatica saparia aduprà tuttu ciò ch’ella avia amparatu di a so vita di nanzu per francassila in locu nimichèvule.

Allora ch’ella circava un sensu à issa transizione rùstica ch’ella era in tracciu di campà, a carriola chì s’infrugnava in cor’ di cità si piantò di colpu davanti un pannellu indettendu u numaru 47.

A stampa durata nantu à u pannellu insignava « a casa turchina »

U so vitturinu li urdinò di falà senza risparu, è ella s’esecutò, cum’è rassignata à a so sorte ch’ella ùn facia à ammaistrà u sensu veru. A ghjovana salvatica u suvitò, capicalata sinu à l’entrata principale di u stabbilimentu chì paria lussuosu di fora. Avia da campà cum’è un essere civilizatu. È ghjera forse una furtuna.

S’aprì a porta nantu à una donna longa longa, vestuta d’una rota mai vista da Kelià, mischjendu villutu è ricamu, cusgiti cun garba da mani sperti.

« chì ci porti custì caru Luigi ? si sclamò a patrona puntighjendu a ghjovana salvatica cun primura.

- Sò morti i so genitori. Centu soldi è sarà robba toia è vistu a so faccetta, hè un bel affare. »

I patti fatti, Kelià si disse ch’ella avia di sicuru assai da amparà da quellu mondu è di i mezi da truvà per francassila in sta mudernità.


1 commentaire: