Una nuvella d'Amalia Luciani
Dopu à u ripastu, u servu s’era avanzatu à
passi silenziosi, è Chjara avia trasaltatu. A patrona di casa chì era sola à
pusà à u tavulinu smisuratu di u salottu sprupusitatu, venia di mandà à galuppà
fora i so dui zitelli ripieni di zuccheru. A matina, ùn era micca scarsu di
sente ribumbà ind’e tutt’à a casa i so mughji stridulosi è u trottu di e so
piccule zampe, listesse à a scappera di qualchì purcelli muntagnoli.
Per i panni di u ghjornu, a serva avia
ligatu u corpu di a donna ind’un vestitu rosulu chjaru, è avia pettinatu cun
difficultà una parte di i so capelli biondi in una treccia chì vinia inquadrà u
so visu è li paria un chjerchju. U restu di i capelli tenia cù un ciuffu chì
cascava in u tupezzu. Dapoi chì u so maritu facia cullezzione, avia purtatu una
pezza di muneta rumana chì raprisintava a faccia di Crispine, a moglie di
l’imperatore Commodu, pittinata cusì fiera fiera, Chjara ùn ghjurava solu per
stu capricciu. Incarcata ind’ i so pinseri, l’anima persa inde l’anghjoni di
una camera troppu grande, ùn avia micca intesu entre u so servu.
Porghjendu i so diti per piglià a carta ch’ellu
avia purtatu, a donna avia affiuratu a pelle ruvida è scunciata da u travagliu
è di a mancanza troppu longa d’un’altra manu à stringhje. Di u so maritu Lewis,
un dispacciu ; « ùn’aghju micca
da stà dopu à a cirimunia cumu l’avia pinsatu prima. Tornu per u 20 di maghju.
Suspiru di tè ».
U 20. Oghje. A sposa era cuntrariata assai,
u so visu era severu. Prestu, spazzulittava d’invisibile particelle nant’à e so
spalle, è s’arizzava.
Lewis
avia messu assai soldi dentru u faraminosu prughjettu di a prima strada ferrata
chì tagliava l’America sana, è tenia hà andà in Utah u ghjornu di l’inugurazione.
L’ultimu chjodu ficcatu dentru u ragliu era per a famiglia, cù furtuna, un simbolu
di ricchezza per l’avvene. Dopu à a mossa di i travagliadori chinesi, l’assalti
di i Cheyenne è tant’altre scruccunarie, era per Chjara un ritornu ghjustu.
Quantunque, a donna ùn pudia piantà di
dumandassi cumu si pudia francà paesi d’un puntu à l’altru alora chì un povaru
dispacciu mettia sempre ghjorni è ghjorni à ghjunghje. Chjara avia u sintimu di
campà in un’epica ch’ella ùn avia tempu di capisce, induve tuttu andava troppu
in furia, troppu luntanu. Quand’ell’avia u sintimu d’amparà ciò ch’ellu pudia
riprisentà un prugressu cum’è u batellu à vapore, digià i sguardi eranu tutti
girati versu à l’elice o a strada ferrata.
Chjara girava ind’u grande curridore,
versu di a so camera. I ritratti smisurati di famiglia di sta parte di u duminiu
eranu tutti più brutti l’unu chè l’altru, ma avianu u preziosu meritu dì
spaventà i dui zitelli chì si tenianu sempre luntanu. Un venianu mai à scumudalla
ind’e sti scorni di a casa.
John, ch’ella cunniscia dapoi parechji
mesi, a stuzzicava sempre per a so assenza di curiosità, pè u so « picculu spiritu, più strintu chè una scatula
di tabaccu ». Incantunata inde e so certezze, u mondu aldilà di u purtone
di a prupietà a lasciava indiffarente, più ch’ellu a spavintava.
John era un idialistu, di sta ghjente circhendu tuttu è u so cuntrariu,
scambiendu senza riposu e dumande ghjustu per ùn truvà mai e riposte. Stancu di
a terra, à John li piacia à ciuttassi ind’è e stelle.
-
Signora,
avà possu fà a vostra camera o aspettu torna ?
-
Signore,
ch’avete tutti oghje à sorte cum’è diavuli ?
Pusendu à nantu à u lettu, pensava torna à
u ritrattu ch’ella avia vistu di a scientifica Maria Mitchell, quellu di 1851
induve l’astrunoma tenia un telescoppu appughjatu à u so ochju. John l’avia
mustratu à Chjara, ùn si ramintava micca quandu, o induve. Senza piantassi, u
ghjovanu glurificava a forza di caratteru è e qualità di Maria, a so capimachja
di ricerca. Eppuru, u spartitempu di u studiente in astrunumia à u Vassar
Collège era assai carcu, è era propiu diffìciule di ghjunghje à ligà e so stonde
di libertà cù l’assenze di u maritu di Chjara. Allora, quand’elli ci parvenianu,
Chjara ùn dumandava nunda di più chì una strinta aspettata dapoi tantu tempu.
John cuncidia vulinteri, ma mai senza sminticà di parlà di u famosu prufissore
Mitchell. A prima volta chì John avia parlatu d’ella, ghjera mentre una litica
infiarata. A donna ùn sapia micca perchè, ma u ghjovanu vulia sempre fà
trinnicà e so cunvizione, ramintendu à Chjara u so statutu murtale di donna di
casa. Second’à ellu, Maria Mitchell avia capitu ch’ell’era menu pagata ch’assai
di i so cumpagni di travagliu, più ghjovani è menu sperimentati. « Maria hà fattu una cumedia, è hè stata
aumintata ! ».
Chjara avia alzatu e spalle. Chì circava
sta strega ? Ùn era micca capace di cuntentassi di ciò ch’ella avia digià ?
Un’altra volta, alora ch’elli eranu
intraccia di spassighjà vicin’à u lavu, John avia tuccatu u tissutu di a so
cappa. Pinsendu à un sinsuale avvicinamentu, Chjara avia avvicinatu e so labre
assicate da u sole è impuverite da un spiritu buffulu. John l’avia ricacciata,
impituosu.
-
Ùn
ci vole micca à purtà affare di cuttone, ghjè abuminevule.
E tracce vive di u strangolu s’eranu
culurite di viulettu. Sottu à i so guanti di un grande sertore, Chjara pudia
sempre pruvà l’unghji chì spiccavanu e so mani cum’è ape. Si ramintava di i
bracci chì sbattianu l’aria, pruvendu di falla cappià alora ch’ella era azzincata
à a funicella di tutte e so forze, u pettu appughjatu à u spinu di l’omu.
Maria, l’unica donna à esse dentru
l’American Academy Of Arts and Sciences.
Maria, a prima americana prufessore
d’astrunumia. Maria. Maria. Maria.
Sta notte, a donna ùn avia micca piantatu
di stringhje. Quandu i musculi di i bracci s’eranu tesi, e vene di u polzu
pronte à spaccà a pelle, ella avia strintu. Quandu a sciuma avia zirlatu da a
bocca di John è era cascata in gucciulette spaperse sopra i panni, Chjara avia
strintu. Strintu, torna, quandu i denti, cusì belle mal’infilarate, avianu
sciappittatu d’un colpu seccu. Strintu, in fine, quandu e labbre adurate avianu
scambiatu di tinta, è chì i capelli delicati s’eranu sparpigliati in u lettu.
Avia cumpressu a trachea per a so propia
gola, ligata dapoi troppu tempu.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire