mardi 27 avril 2021

Premiu Timpesta 2021 : A funicella di a tindina

Una nuvella d'Amalia Luciani


Dopu à u ripastu, u servu s’era avanzatu à passi silenziosi, è Chjara avia trasaltatu. A patrona di casa chì era sola à pusà à u tavulinu smisuratu di u salottu sprupusitatu, venia di mandà à galuppà fora i so dui zitelli ripieni di zuccheru. A matina, ùn era micca scarsu di sente ribumbà ind’e tutt’à a casa i so mughji stridulosi è u trottu di e so piccule zampe, listesse à a scappera di qualchì purcelli muntagnoli.


Per i panni di u ghjornu, a serva avia ligatu u corpu di a donna ind’un vestitu rosulu chjaru, è avia pettinatu cun difficultà una parte di i so capelli biondi in una treccia chì vinia inquadrà u so visu è li paria un chjerchju. U restu di i capelli tenia cù un ciuffu chì cascava in u tupezzu. Dapoi chì u so maritu facia cullezzione, avia purtatu una pezza di muneta rumana chì raprisintava a faccia di Crispine, a moglie di l’imperatore Commodu, pittinata cusì fiera fiera, Chjara ùn ghjurava solu per stu capricciu. Incarcata ind’ i so pinseri, l’anima persa inde l’anghjoni di una camera troppu grande, ùn avia micca intesu entre u so servu.


Porghjendu i so diti per piglià a carta ch’ellu avia purtatu, a donna avia affiuratu a pelle ruvida è scunciata da u travagliu è di a mancanza troppu longa d’un’altra manu à stringhje. Di u so maritu Lewis, un dispacciu ; « ùn’aghju micca da stà dopu à a cirimunia cumu l’avia pinsatu prima. Tornu per u 20 di maghju. Suspiru di tè ».


U 20. Oghje. A sposa era cuntrariata assai, u so visu era severu. Prestu, spazzulittava d’invisibile particelle nant’à e so spalle, è s’arizzava.
 Lewis avia messu assai soldi dentru u faraminosu prughjettu di a prima strada ferrata chì tagliava l’America sana, è tenia hà andà in Utah u ghjornu di l’inugurazione. L’ultimu chjodu ficcatu dentru u ragliu era per a famiglia, cù furtuna, un simbolu di ricchezza per l’avvene. Dopu à a mossa di i travagliadori chinesi, l’assalti di i Cheyenne è tant’altre scruccunarie, era per Chjara un ritornu ghjustu.
Quantunque, a donna ùn pudia piantà di dumandassi cumu si pudia francà paesi d’un puntu à l’altru alora chì un povaru dispacciu mettia sempre ghjorni è ghjorni à ghjunghje. Chjara avia u sintimu di campà in un’epica ch’ella ùn avia tempu di capisce, induve tuttu andava troppu in furia, troppu luntanu. Quand’ell’avia u sintimu d’amparà ciò ch’ellu pudia riprisentà un prugressu cum’è u batellu à vapore, digià i sguardi eranu tutti girati versu à l’elice o a strada ferrata.


Chjara girava ind’u grande curridore, versu di a so camera. I ritratti smisurati di famiglia di sta parte di u duminiu eranu tutti più brutti l’unu chè l’altru, ma avianu u preziosu meritu dì spaventà i dui zitelli chì si tenianu sempre luntanu. Un venianu mai à scumudalla ind’e sti scorni di a casa.
John, ch’ella cunniscia dapoi parechji mesi, a stuzzicava sempre per a so assenza di curiosità, pè u so « picculu spiritu, più strintu chè una scatula di tabaccu ». Incantunata inde e so certezze, u mondu aldilà di u purtone di a prupietà a lasciava indiffarente, più ch’ellu a spavintava. John era un idialistu, di sta ghjente circhendu tuttu è u so cuntrariu, scambiendu senza riposu e dumande ghjustu per ùn truvà mai e riposte. Stancu di a terra, à John li piacia à ciuttassi ind’è e stelle.


-        Signora, avà possu fà a vostra camera o aspettu torna ?
Sintendu a piccula voce di a so serva, Chjara cridia di perde cunniscenza.
-        Signore, ch’avete tutti oghje à sorte cum’è diavuli ?
Una manu nant’à u pettu, a donna circava di calmà u batticore chì facia bolle u so sangue. D’un muvimentu lestu, li dumandava d’alluntanassi. « Vi chjameraghju quandu averaghju bisognu ».


Prestu, prestu, Chjara aprì a porta chjosa cù firmezza in u mentre di a matina. A tenda verde si ne falava inde u sulaghju.
Pusendu à nantu à u lettu, pensava torna à u ritrattu ch’ella avia vistu di a scientifica Maria Mitchell, quellu di 1851 induve l’astrunoma tenia un telescoppu appughjatu à u so ochju. John l’avia mustratu à Chjara, ùn si ramintava micca quandu, o induve. Senza piantassi, u ghjovanu glurificava a forza di caratteru è e qualità di Maria, a so capimachja di ricerca. Eppuru, u spartitempu di u studiente in astrunumia à u Vassar Collège era assai carcu, è era propiu diffìciule di ghjunghje à ligà e so stonde di libertà cù l’assenze di u maritu di Chjara. Allora, quand’elli ci parvenianu, Chjara ùn dumandava nunda di più chì una strinta aspettata dapoi tantu tempu. John cuncidia vulinteri, ma mai senza sminticà di parlà di u famosu prufissore Mitchell. A prima volta chì John avia parlatu d’ella, ghjera mentre una litica infiarata. A donna ùn sapia micca perchè, ma u ghjovanu vulia sempre fà trinnicà e so cunvizione, ramintendu à Chjara u so statutu murtale di donna di casa. Second’à ellu, Maria Mitchell avia capitu ch’ell’era menu pagata ch’assai di i so cumpagni di travagliu, più ghjovani è menu sperimentati. « Maria hà fattu una cumedia, è hè stata aumintata ! ».


Chjara avia alzatu e spalle. Chì circava sta strega ? Ùn era micca capace di cuntentassi di ciò ch’ella avia digià ?
Un’altra volta, alora ch’elli eranu intraccia di spassighjà vicin’à u lavu, John avia tuccatu u tissutu di a so cappa. Pinsendu à un sinsuale avvicinamentu, Chjara avia avvicinatu e so labre assicate da u sole è impuverite da un spiritu buffulu. John l’avia ricacciata, impituosu.
-        Ùn ci vole micca à purtà affare di cuttone, ghjè abuminevule.
-        Abuminevule ? U cuttone ?  Quale hè chì v’hà messu in capu stu capricciu ?
John avia scambiatu di culore. S’arrabiava, assicurava chì si duvia rinnuncià à u cuttone per cumbatte a schjavitù. Avia dettu e so ultime parolle cù a forza di un schjaffu. « A face Maria ».
 
          Cuntrariata assai, lampa i so ochji nè belli nè brutti à nantu à u corpu immobile di u so amante. Per unicu vestitu, John purtava sempre à u collu a funicella di a tenda. A corda avoriu si mischiava cusì bè à a cannella pallida chì si pudia crede chì nisuna ùn pudia andà senza l’altra. I bracci, e gambe, i membri sparianu inde i panni immaculati di u lettu cum’è un battellu tralasciatu chì si lascia affundà.
E tracce vive di u strangolu s’eranu culurite di viulettu. Sottu à i so guanti di un grande sertore, Chjara pudia sempre pruvà l’unghji chì spiccavanu e so mani cum’è ape. Si ramintava di i bracci chì sbattianu l’aria, pruvendu di falla cappià alora ch’ella era azzincata à a funicella di tutte e so forze, u pettu appughjatu à u spinu di l’omu.
Maria, l’unica donna à esse dentru l’American Academy Of Arts and Sciences.
Maria, a prima americana prufessore d’astrunumia. Maria. Maria. Maria.


Quessa filastrocca inghjuliosa sussurava à e so arechje quandu, à a dumanda di John, ella li avia passatu a corda. E prime siconde è cumu à a so abitudine, u studiente s’era arcatu di piacè. Chjara ùn avia mai trovu grande suddisfazione trà i ghjochi ch’ellu purtava inde u so lettu, ma amava l’incantu di sapellu felice. Chjara si scurdava di a so età, a so eterna solitudine cù zitelli troppu prisente è l’assenza di un maritu. À a prima arpiata, à a carezzalella di u ditu grossu, ella capia chì l’abbracciu duvia piantà è chì John era colmu. Micca sta volte.
Sta notte, a donna ùn avia micca piantatu di stringhje. Quandu i musculi di i bracci s’eranu tesi, e vene di u polzu pronte à spaccà a pelle, ella avia strintu. Quandu a sciuma avia zirlatu da a bocca di John è era cascata in gucciulette spaperse sopra i panni, Chjara avia strintu. Strintu, torna, quandu i denti, cusì belle mal’infilarate, avianu sciappittatu d’un colpu seccu. Strintu, in fine, quandu e labbre adurate avianu scambiatu di tinta, è chì i capelli delicati s’eranu sparpigliati in u lettu.
Avia cumpressu a trachea per a so propia gola, ligata dapoi troppu tempu.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire