Una nuvella di Dumenicu Santelli
In sta matina di
ghjunghju si pisò l’albore per a sarra di l’Affacatoghja, induve u pasturellu
cuddò a so piccula banda di capri. Frà battaglioli di tintenne, andavanu
bianchini è anigrate, purtati d’un allettu paisanu nant’à u chjassu di a
muntagnera. Partutu di notte da u paese di l’Isulacciu di u Fium’orbu, avia
sceltu issa vita fatta di strazie bella sicura, ma dinù d’un campà in libertà.
In scola ùn avia più vulsutu andà, ùn era per ellu di stà à pusà da a mane à a
sera. A muntagna l’aspittava, i petti rossi chì d’un albitrone à l’altru pizzicanu
i baghi rossi, i fischi merlini, i signari da visticà, u muscu di furesta
induve si mischieghjanu i prufumi di li fiori cù a terra.
Inghjò, in’ssu veranu si lasciò, babbu è
mamma, u vechju babbone chì d’avia insignatu u donu di capisce a natura, di
parlà cùn’ella, di sente la sussurà, pienghje, ride è ancu stridà. L’amicacci
dinù si sò firmati : Don Ghjuliu, Ghjiseppu
Ghjuvanni, Petr’antò, Anghjulu Filippu, Petru Dumenicu tutti ghjuvanelli
più o menu di a so età. Elli dinù ùn starianu tantu à muntagnà per issi lochi
d’Alzolu, Bighintezza, Vanarpia, a Biciancula è ancu per Cavorsu da sopra
l’Aghjola à passà l’istatina à u frescu cù l’animali. Ma tutti si farianu un’affacata
in paese u sedeci d’aostu per a festa patrunale di San Roccu, chì tantu ci sò i
belli zitelli cù e so robbi bianchi.
Di chì patria sò ? A
pieghja, u mare è i so periculi, custì hè digià un altru mondu. Elli sò
Fiumurbacci, è issu rughjone un duminiu liberu cù e so legge tramandati da
l’antichi, fatti di rispettu è di rivolta di pettu à l’oppressione. Anu intesu
parlà di u Prete Circinellu, mortu in una sapara versu Ania, un paesolu vicinu.
Guagnesu, avia presu a machja per ricusà l’ordine francesi. I più vechji
d’avianu contu ciò ch’era accadutu guasgi quarant’anni fà, a battaglia persa
versu a pieve di Valle di Rustì, è pò a ripressione terribule in Niolu è altrò.
Ma irunia di a storia è à sente dì, u capimachja oramai di mare in là saria un
Aiaccinu, una cità cusì luntana da sti muntagni.
Ghjuntu per e cime, à lu
mezu ghjornu, u pasturellu sente stintinà e campani in paese, d’un chjoccu scunnisciutu,
cum’è un murtoriu chì lampa una chjama à l’addunita. U so ribombu, risona per
issi lochi. Ma chì si passerà ? Un tempu dopu, u silenziu rivene, forse
saranu stati qualchì zitellacci chì s’appiccicavanu à a corda di u campanile
per ghjocu.
I ghjorni passanu, è dopu
à duie notte, l’altri devianu cuddà anch’elli per quassù. U pasturellu aspetta,
inguttupatu nentr’u u pilone per parà a friscura. « Umbà.. » nimu ùn s’affacca, è mancu
ùn si sentanu e schilli di e muli o l’alletti chì strappanu u celu è u silenziu
di l’alba. Una ghjurnata, duie, ci voli à lascià a robba è falà à vede ciò
ch’ellu si passa.
D’un passu angusciosu, u
pasturellu si tramuta per u chjassu, à ogni breia spera di scuntrà parenti è
amichi. Ma ùn si vede mancu un fiatu. Guasgi ghjuntu in paese, postu nant’à un
pentone, vede omi in armi in tinuta turchina cù capelloni neri chì passanu è
chì venenu, parlendu di manera curiosa, cù un accentu pinzutu. À u capu d’una
stonda, si raccoglianu è pichjanu nant’à i so cavalli neri. Un lagnu escie d’un
casale, hè quellu d’una donna chì briona. Un cavalieru volta, si varca per
pichjà à la porte cù a crossa di u so fucile. Ma a voce di u lagnu ùn si tace, è
d’altri lamenti feminile mischiati à pienti di criaturi si sparghjanu in lu
paese. Ancu i ghjacari abbaghjanu à la morte. Ciò ch’ellu pari esse un suldatu si ne và cù
l’altri, stupendu in terra, cum’è per disprezzu.
U pasturellu ferma
agrunchjatu, senza pudè dì una parola. A voce l’hà ricunnisciuta, era a mamma
in la so casa, lasciata una mane di ghjunghju per muntagnà. L’altri dinù, e
mammi di l’amicacci. U lamentu, cum’è per pienghje una disgrazia, un dolu. Ma di
quale ? Perchè manc’u più una voce d’un omu o d’un zitellone cum’è ellu ?
induve sò ? À chì sorte ingrata l’anu mandati ?
Issu pasturellu ùn
esiste… ghjè la nostra mimoria chì fighjula a nostra storia, l’esse di ciò chì
fù. Innò issu pasturellu ùn esiste… manc’un omu da quindeci à ottant’anni ùn hè
più firmatu u sei di ghjunghju 1808 in l’Isulacciu di Fium’orbu….
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire