mardi 11 octobre 2016

Storia Meludia

Ornella Nobili t'hà 15 anni, hè un' eleva di prima di u liceu di Balagna... U testu ch'idda ci manda hè una favula chì hà abbaraculatu u cumitatu di littura di Tonu è Timpesta. Tr'è no, semu firmati smaraviddati, è ci voli à palisalla. Certu, ùn vulemu chì i nosci lodi t'avissini l'effettu di paralizà un' opara ch'ùn dumanda chè à spannassi, ma hè bè par leghja i testi di 'ssa qualità, è par iscopra i scritturi novi di 'ssu niveddu ch'iddu esisti u nosciu situ. 'Ssi pochi parolli, dunca, par dì l'onori ch'hè u nosciu di pudè publicà 'ssi primi passi di criazioni. 

Una nuvella d'Ornella Nobili

Per sti tempi di nuvembre, una nebbia angusciosa avia accintatu u paese. L'angoscia cum'è fanale di a stagione, maghjina di l'acqua chì sgottava long'à a finestra è chì si purtava e vistiche d'un passu sicuru annant'à e piastre di a miseria. U paese, vivu d'una centina d'anime, era dinò accintatu da u paradossu di a sulitudine. Cum'è sempre da ch'ellu avia cuminciatu l'inguernu, era pusata inde u mo sedione è curava a corsa di e gocce, da dì chì dipoi a nascita ùn avianu tantu sfruttatu i mo piacè. Per assuppà st'ambiu pisiu, avia sempre primura di scegliemi un bellu dischettu da lacallu girà à voline più. Oghje era un ghjornu spiciale : vultulendu a cantina da fà passà u tempu, m’era buscatu un gramofonu di sottu scala, ch’ùn l'avia mai vistu nanzu. Era tandu tempu di pruvallu. A prima nota, po tutte quelle chì seguitonu, funu d'una magia senza paru.... Mi si paria d'ùn percepisce più e cunfine di u reale. Pianu pianu, m’era lasciata purtà da un' ombra pagna, da mumenti schjetti à stonde incerte da eiu solu cunnisciute, à tal puntu ch’eo mi dumandava s’è ùn curria appress' à a mo propria cuscenza... A seguitava di più in più prestu, finch'ella sparischi in u mondu scemu di a mo fantastichera... Penciulava, sarrati s'eranu li mo ochji...

Era un omu vechju di un populu anticu, chì mancu più a storia ùn ne vole parlà. D'allegria è di puesia, di malincunia o d'armunia, scrivia li so passi... Marchjava, stelle sperà spente in l'ochji, duve firmava stu pezzucciu di gioia chì luccicava ormai pè li so ricordi. Signozzu spannatu in la so mente natura, chì cheria più cà mai sole. Campava nant'à a strada di i periudi infilarati, imbulighjati trà a pace di quì è u rimore ghitarra di tandu... Lu si era agguantatu u silenziu. S'era accansatu da u rimusciu di u fora ballerinu è cuntava i soii, troppu prestu sminticati da e calusgine d'un avvene infiaratu. Una scrittura scappera l'aiutava à ritruvà a dulcezza d'issi nuli luntani, quandu chì l'aria cocculu li si falava addossu è li chjuvia l'ochji. Solu, a sera à lu fucone, bichjeru scurdà ind'una manu, lettera pensà inde l'altra, li si giravanu in capu li so sonnii zitelli, mucati da lu scambiu fatale di u mondu... In a funtana di u so core curria sempre l'acqua amore, supranata da u ghjargalu furiosu di a so mente. Ùn avia mai cappiatu nunda, è s'era sempre azzincatu à i pochi visi sguassati chì u tenianu arrittu. Ma st'ultimi tempi, avia persu a voglia d'avanzà, feritu ch'ellu era da u sempiternu frombu di l'omu chì tomba. A musica fiera di u populu vincitore ribumbava in ogni locu, ma era scarsu da sta festa di nisun sensu. Era di quelli chì, più cà una vittoria tamanta, vidia in u spuntà di e truppe gluriose a scunfitta di l'Umanità. Avia capitu, cù a so riflessione di poca primura, chì quandu si principiava una guerra nim' ùn avia da vince... Tutti ci avianu da perde le so passione è la so fede in u benestà. Dop' à i rimuroni, a guerra lacava forse un viotu da ùn avè forza per trapassallu... Ùn si pudia più arrembà à nunda, mancu à st'estru paisanu chì u cappiava pianu pianu... Strutti eranu li so puntelli, è ùn ci s'avia da fà nunda... D'infatti, circava cumpagnia serena da pudè culmà stu mancu chì, cum'è l'acqua assalta a petra, u strughjia pezz' à pezzi... Circava un puntu cumunu à tutta sta leva tronca da u ventu di u putere… Tandu apria a cascia, è ghjera una vita sana chì sfilava davant'à ellu, maghjine paradisu da cima à in fondu di u so estru... Ramenti letti da impastà torna a casa di l'omi. Sbuccime di sintimi chì tornanu avà in capu meu, mutati da un' epica à l'altra ind'una scatulella emuzione. Sintimi chì oghje movenu li mo sogni, scena d'ogni vita fraterna... 

-Piombu ! Cosa s'hè passata ? Croscia è stupida, m’era svigliata. Pocu à pocu, capia ciò chì vinia d'accade è misurava u pesu di u m’addisperu, postu in cim’à st’altare chjusura ch’era u mo sedione... Tandu, s’ellu ci era qualcosa da ritene di stu crucivia multiseculare, era di fà chì sti scenarii spaventu ùn si riproducessinu mai più. Ghjera vera, cosa custava di chjachjerassila una stonda cù l'unu, di spassighjassila qualchì mumentu cù l'astru, parolle vane è idee falze luntane ? Scambianu po l'annate è l'epiche, ma s'avanza sempre cù i listessi ghjochi, e listesse sorte messe ind' una parte di a mimoria cumuna, scurdate è riprudutte à l'infinitu... À buleghju è imbulighjati, da Ghjesù Cristu à l'omi farri, l'atti seguitanu un circulu pricisu è assassinu... Ùn ci si ponu francà, ma si pò fà ch'elli ùn scambiessinu e manere di fà è di burlà ; è quessa, ghjera una musica ch’avia trapassatu l'anni chì a m’avia fatta capì. Eccu ciò ch'ella pò fà a musica, ancura maiò di u campà d'ogni sughjettu... 

Storia Meludia, fatta da mumenti duv'elli si crocianu i destini...


Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire