mercredi 30 mars 2016

Dadaab

Una nuvella di Pierre-Laurent Santelli




Da ch’ellu s’arricordi, avia sempre sunniatu d’esse un french doctor.

Stu mese di Dicembre 92, videndu e fiure di Bernard Kouchner, i pantaloni cullati sin’à e dinochje, i pedi in l’acqua, una valle di risu nantu à e spalle, nantu à a marina di Mogadiscio, avia avutu a rivelazione. Cum’è tutti i sculari di Francia, avia datu, ellu dinù, un chilò di risu à a maestra per chì i zitellucci di Somalia possinu manghjà à a so fame.

A jeep, viaghjendu nantu à a strada tufunata, pisava un nulu russicciu. Facia un caldu da crepà. Di a bandera nantu à u maghju, ùn firmava chè pezzatelli, ma si ricunniscia sempre a culomba chì era stata bianca. Paria luttà per vulà contr’à i venti in a polvera tenendu à tutti patti a vetta d’alivu.

Ore sane ch’elli viaghjavanu in ‘ssu paisaghju imbrugnatu inciaccatu da u celu lattosu. Qualchì nulu sbandunatu paria di truvassi quì senza ragione. U sudore dessinava strisce nantu à u collu bruttu di u sciuffore kenianu. U chjerchju paria fine fine in e so manoni. Dadaab ùn duvia esse tantu luntanu.

È di fatti, l’acacia misari, vergugnosi d’esse sempre arritti allora chì elefanti è giraffe eranu smariti, eranu ornati di decine di sacchi in plasticu chì s’inchjuccavanu à appiccassi à e branche, furmendu ghirlande patetiche cum’è tante cullane à bon pattu nantu à donne magre.

A puzza cuminciava à fassi sente.

I vaschicci di vacche, bufali è camelli, infilati longu à a strada li facianu un’accolta macabra. A sta puzza, s’imbulighjava quella di i campi, ch’ellu vidia à u luntanu. A prima volta ch’ellu era venutu quì, avia resu prima di ghjunghjeci. Era a so prima missione in Africa è l’odore aspru, iena famita, l’avia strintu a gola. Tutti l’altri u s’eranu ghjucatu à e rise, è li si parse d’esse un mucicosu.

Vint’anni digià. Oghje vultava in a pelle di u duttore à capu di u campu.

Pensò à a so mamma. À u celu d’un lume spampillulante. À u mare di nuli chì si sparghjia à i so pedi è li piattava a valle. Quantu volte s’era imaginatu viaghjà nantu à a cresta di cutone... À i larici fieri è altieri, sintinelle tutelare à u garde à vous quand’elli passavanu. À l’odore di a terra croscia chì u scaffitava da u vetru apartu. À u paese in a so curona di virdura. À u ballu di u fume surtendu di i carmini, battutu da a tramuntana. À u frombu di u fiume ingunfiatu da i tempurali è u tonu à u luntanu.

Infilarate di donne in bubù, u visu smancitu, fangotti di legne in capu, un zitellu nantu à u spinu, u capu d’un antru surtendu d’un pannu per appiccassi à tette dapoi un pezzu dissiccate, file di furmicule scarnite sulchighjendu a terra rossa, annunciavanu u primu campu.

Di tantu in tantu, un carrettu di furtuna.

Duppionu un sumeru misarellu. Smariva sottu à a somma chì paria sfidà e legge di a natura, pezzi di legne accataste, bidoni, ferraglia.

Si vidia e prime tende. U trostu empia a piaghja. Tende, barraconi, capane, muri di cimentu rivestuti di basce si stendianu sin’à chì l’ochji possinu vede.

Quì è quallà, qualchì bastimentu in duru.

Viaghjavanu avà à mezu à u brullicume di tutti i culori. Trumbittendu, si fecenu una strada à mezu à cani, zitelli, mosche, tutti lampendusi nantu à a vittura. Rispundendu à u klaxon è à i mughji di u sciuffore, si sentianu i doctor ! doctor ! di i nigrachjoli è l’abbaghji di i cani.

Dopu à una mez’ora di gymkhana, si ingaronu davanti à u dispensariu di u campu di Kambioos. Era u campu u più chjucu è induv’ellu ci era u più zitelli. L’officiale à a faccia frusta cum’è i so pantaloni era accorsu per accoglieli. Ellu è i so omi, purtavanu in faccia l’effetti di u khat, culore giallicciu è ochji sburlati. Mastucavanu tutta a santa ghjurnata e fronde di quella pianta.

U salutonu d’un Karibu cantente.

I campi eranu cum’è torre di Babel, decine di lingue, dialetti, tutti creolizati d’inglese, ribumbavanu in sta prigiò à celu apartu induve a vita era regulata da u passi è veni di i camiò purtendu razione è acqua, crucendusi cun e file di rifugiati. A so distribuzione facia nasce baruffe chì i guardia ùn pudianu parà.

U facia pensà, ogni volta, à u babbu dendu à manghjà à a banda di cani cignalaghji.

Dopu à e pulitezze abituale, una reunione à l’accorta induv’ellu dumandò à ognunu di vultà più tardi, fece à l’infuria i scartafacciuli. Poi pigliò u so saccu, ci messe paste, cicculata è cuminciò e so visite. U fattu di vene subitu à visità u campu, à tempu ghjuntu facia l’ammirazione di tutti.

Viaghja in un campu à mezu à un volu di zitelli.

E mosche li manghjavanu a faccia.

Di quandu in quandu, entrava in una tenda, sia oscultendu, sia dumandu solu nutizie. Caspe di zitelli si pendianu à i so panni.

Doctor ! Doctor ! Kula ! Kula !

Tale un tordulu per i s’acellucci, distribuia l’aste di cicculata. Quand’elli insistianu troppu, lampava a cicculata luntanu, per sbaraccassine.

I baracconi è l’agrotti di furtuna si fecenu più rari.

Chitò pocu à pocu i chjassi centrali per andassine à l’oretu di u campu. À capu d’una stonda, rinviò i militari chì l’accumpagnavanu. Piglionu un bigliettu di 200 schillings ognunu, è s’alluntonu ridendu cum’è zitelli.

S’avanzava avà ver’di una baracca sgangherata accinta d’una sepe di muchji secchi intricciati, appena sbandata da l’altre, vasce d’ogni culore, lenzole, filetti annudati, pezzi di tole rughjinosi, s’accatastavanu nantu à archi in metallu storti è gamboni chì eranu a so intettatura strana.

Pisò u tissutu più zeppu chì sbarrava l’entrava. Un’odore di pisciu vechju è di sudore imbulighjati furmava un’antra porta da francà. I pienti d’un ciucciu venianu da u fondu di l’unicu pezzu. Cuprianu ghjustu u burdunime di e mosche. I so ochji messenu unepochi di minuti per abituassi à a bughjura. Punì a saccoscia è scuprì pocu à pocu u nentru. Visse nanzu, nantu à i lati, sacchi di tela marcati d’un USA giallu è bidoni in plasticu aranciu suspesi. Nantu à un filu stinzatu d’un legnu à un antru, pagni siccavanu. In un scornu, un tavulinu in farru. Un bidone rossu, tagliatu in so partita suprana era postu à mezu, firmavanu resti di farina in u fondu.

Una donna, chì omu ùn pudia dì s’ella era stata giovana, i imbulighjava cun l’acqua. Firmò insischita quand’ellu entrò. Intornu à ella, trè zitelli parianu aspettà ch’ella finisca. A femina s’appicò à u so bracciu. U mascu u più grande, chì ùn avia più di dece anni, era spugliatu in cristu. Era cusì magru chì i so ochji è u so corpu risurtianu ancu di più. Tenia arrittu per un cascà.

In l’angulu, nantu à una mansa di panni, u criaturu chì sanghjuzzava.

A mamma s’arrizò è vense sin’à ellu.

U so visu magru era marcatu da intaglie prufonde, e s’arechje si stinzavanu sottu à u pesu di pendini troppu grandi, s’inchiinò di punta à ellu, mani ghjunte è capicalata poi s’indinuchjò piglienduli e mani è basgiendule parechje volte, cherenduli, mezu inglese, mezu kiswahili, di chè manghjà. Poi li cuntò cum’ella era ghjunta quì. Parlava in furia avà. Cuntò di chì manera i shebab l’avianu rapita in u so paese. Ella, è tutte l’altre donne. I mesi senza fine. U so calvariu. Liata i trè quarti di u tempu. Cum’è un cane. Cappiata solu per esse viulata. I colpi, i strazii. I viaghjoni nantu à a benna di un pick-up. E razzie.

L’arrizzò. Pigliò e so mani in e soie per rassicuralla. A so voce era dolce ma severa à tempu. Si calmò.

Pigliò qualchì cicculata in u saccu. Unu per a femina, poi unu à u più chjucu. U più grande ne ricevì dui. A mamma ricuminciò a cumedia di i ringraziamenti. Sta volta, a fece piantà di manera secca.

Filicò in a saccoscia è ne cacciò trè o quattru razione di pasta d’arachide, ch’ellu li dede, torna s’indinuchjò per ringraziallu, ma a impedì è li dumandò di sorte, ella è i zitelli. Fece piantà u zitellettu, disse à a mamma ch’ellu duvia stà, chì ci vulia à esaminallu, ch’ellu ùn serebbe longu, ié pudia lascià u criaturu.

Chjuse a tenda è a bughjura fù più pagna, solu qualchì ragiu di lume entrava da ciò chì ghjuvava di tettu.

A mucidità u ingutuppava è facia risorte ancu di più l’odore chì bagnava u pezzu. Da luntanu, si sentianu abbaghji, affugati da i tissuti zeppi di a tenda. U zitellu era sempre induv’ellu li avia dettu di stà, e so bracce fine pendichendu longu à so corpu parianu smisurate.

S’avvicinò è li parlò à voce bassa, cun dulcezza, per ùn falli paura.

Stava capicalatu. A li pisò pianu pianu per ùn bruscallu, cum’ellu si feria per un animale impauritu. Fece scappà e mosche chì cuprianu u so visu. U so sguardu era viotu. Avà, sussurava, è a so manu carizzava i so capelli. Murmurava per rassicurallu, è in a so manu, a so capillera zeppa paria lana pecurina.

U ciucciu pienghjia sempre, ma i so ughjuli eranu menu stridenti, u so rispiru più forte.

À le volte, mughjava più forte.

Pensò chì i imbelimi addisperati di i capretti s’assumiglianu à pienti di criaturi.

È si ramintò i stridi dulurosi, quand’omu i staccava di e mamme.

I ragi di lume chì filtravanu à traversu à e tole di u barraccone è chì strappavanu l’oscurità in a mandria, à l’alburighjata. U calore assufucante in u pezzucciu. U muvrunime cuntiniu di e mosche è a puzza chì li stringhjia a gola. L’abbaghjulimi di i pittitti firmati fora in un compulu cun i becchi. Ellu, rittu nantu à l’usciu, esitandu à entre. Si ramintò l’ansciu tracarcu di vinu di u babbu, a so voce dura è ruccagliosa. E so mani ghjallate è raspicute. E so mani ghjallate è raspicute nantu à u so collu. E so mani chì u tenianu fermamente. U so capu pichjendu nantu à u tavulinu in formicà bruttu. U rimore di a cinta ch’omu sface. U dulore sin’à in fondu à e so trippe.

E so lacrime firmate in gola.

A so manu si firmava in i capelli zeppi. Poi i so diti fini è dolci li carizzonu a faccia. Pienghjì, lachendu corre a fiumara di e so lacrime, poi ripunì pianu pianu u capu di u zitellu nantu à u tavulinu in farru.


1 commentaire:

  1. Ùn trovu chè una parolla sola per dì ciò ch'o' risentu : putente ! Iè, stu scrittu hè putente, putente assai ancu.
    Ma ditemi appena o Pierre-Laurent, cumu v'hè vinutu in mente un scrittu cusì ? Ciò chì v'hà fattu impennà chì hè ? In ogni casu m'hà toccu sta storia, m'hà toccu in veru, è sìa cum'ella sìa, chì vo mi rispondite o nò, vi ringraziu.
    Di core, è à leghjevi prestu

    RépondreSupprimer