samedi 11 mars 2017

Mimoria

Una nuvella di Sergi Pamiés


Paulu Desanti ci avia prupostu ghjà da un pezzu di metta in linea 'ssa nuvella tradutta da iddu è scritta da Sergi Pamiés. A prupunimu oghji, in virsioni intigrali, è cuntenti di favvi sparta a fantasmaguria, guasgi borgesiana, di u scrivanu catalanu.


In sta cità, ci hè un vechju chì affetta i so ricorda. A bon pattu, rigala in carrughju i passati di una vita più o menu tribbulata. Pà quattru solda, vi pudeti scumparta u ricordu di una notti in Bombay ed arricchiscia un passatu ind'eddi s'infilani, assistati è bè, i sciaminè è l'impicci cronologichi.
In quant'è à mè, l'aghju affiffatu un viaghju à traversu i terri d'Africa, ed un dopumeziornu di piaghja incù un pueta russiu. U dopumeziornu, u m'hà datu di rigalu, incù a scusa ch'è u pueta a si pigliaria mali s'eddu sapissi ch'è no ci aghjuvemu di a so mimoria.
Teni dinò ricorda di guerri è d'esilii. Di gari da dundi, da un vagonu di terza classa, si ni scappa a spirenza. Ma quisti, ùn l'affetta ch'è à un vicinanti, cundannatu à fà sbattulà incun urgogliu i so tristezzi, finti o frusteri. Chì, com'eddu dici u vechju, ci ni devi essa pà tutti, s’è no vulemu ch'eddu viaghji u cumerciu.

A prima sittimana, era tranquillu l'ambiu. Affittà ricorda hè piuttostu affari di magia ed, à la ghjenti, ùn li piaci à perda u mannaruculu. No, i ghjovani, veniami à nasittà i so scuparti, senza arrisicacci parò à fanni l'assaghju. Parlavami, puniami chistioni, scupriami cità è nomi esotichi da ogni banda, sfarenti. Uni pochi, i più stumacuti, arrubavani da quinci è da culandi, da pagassi un ricordu. Dopu, u ci cuntavani, è tandu ci tuccava à no dinò ad arrubà pà cumprassilu. Mai ùn aghju vistu à a muraglia di China, eppuri oghji mi n'invengu. Mai ùn aghju cunnisciutu donni, ma tengu in menti i curvi di un corpu foscu, ed una dolci sinsazioni ghjacciata hè sempri ficcata in a chjozza di u me coddu. Senza essaci andatu, aghju cunnisciutu à Pecchinu, Lisbona ed Adelaida.

Com'è sempri tandu, ghjenti mossi da altri intinzioni ùn stetini tantu ad attraghja. Vuliani scatuliscia a sosula sicreta, fà cumerciu o ancu cumprà ad u vechju l'esclusività di a so mimoria, da spachjalla in fasciculi sittimanali. Ad ingannallu, ùn ci sbucchetini. Li tuccheti à riparta scunfitti è bè. U vechju acriscisti a so buttega è cuntinueti ad affittà storii di sempri.

Vulteti quà à spessu à spessu. Ricattavu vetru, cartonu, vechji panni da accoglia u soldu chì pagaria u me viziu. Attempu ch'e a pudiu, m'affaccavu à u locu è chjachjaravu incù u vechju, in modu ch'e mi purtavu una storia ogni notti. Aviu dinò presu l'abitudina d'aiutallu. Li ci vulia un beddu pezzu da metta in ordini i minuzi, i paisaghji, i parsunaghji, è passavami i nuttati à sceglia i ricorda, à classificalli sicondu à a razza è i loca. Inghjuvania, u vechju. A l'intalprita, a si piantava è cummintava l’adori, i paroli, i liturgii di chì ùn avia ancu fattu l'applausu, sighi pudori, sighi vargogna. Cuntimplavu u ghjocu, stoltu pà a forza di ogni stalbatoghju. Nudda ùn m'incappava. Mi lacavu ammuddiscia pà u cuntrastu, finu ad essani ringuarsciatu, finch'è l'assurdità di l'ordinu cutidianu sighi suppressu. Mi facia parlà ed ascultava, incù un'aria di suspresa, a me virsioni di i fatti, è pò ridia à sbiddichera, a bocca aparta com'è un celu.

Un ghjornu, versu l'attrachjata, ghjintristi una donna bionda, incù calcosa di signurili. Vulia milli ricorda. Ùn a s'aspittava micca, u vechju, è si scuseti, fendu valè ch'è, in casa soia, ùn era l'usu di sbarazzassi di tanti ricorda à tempu. A donna li rigaleti centu biglietti da purtalli, centu altri da ristituisciali. U vechju esiteti. Mi fighjuleti com'è calchidunu chì sà ch'eddu hè pà sbagliassi, ma chì ùn a pò schisà micca.
Priparetimi u lottu, à spiccera à spiccera è silinziosi. Quand'è a bionda surtisti, ci ni stessimi muti, l'ochja fissati annantu à u pacchettu di solda chì ghjaciani annantu à u bancu. Eru com'è toccu da una scarica.

I ghjurnati dopu funi tristi assà. Parlava pocu u vechju. Veni à di : nienti. S'arricurdava à l'isbaragliu di una manatta di sittimani senza intaressi, ed altru nudda. Pruveti ad aiutallu. Li purtavu i ghjurnali, una sporta di frutta. Li lighjiu i nutizii ad alta boci è li parlavu di i femini di u carrughju chì u vuliani cunnoscia. Abbaraculava I'ochja è dumandava quantu ghjorna mancavani nanzi chì a bionda li rindissi a so pruvista di mimoria.

Ma ùn i rindisti micca. È quand'e mi missi à a so ricerca, altru ùn scupristi ch'è un indirizzu di fantasia è dui nomi chì sunavani bè, ma chi erani falzi. Mentri ch'e vultavu ad a buttega, eru frasturnatu da l'idea d'appalisà a virità ad u vechju. Ma ùn c'era. A porta era aparta ed i ghjurnali si truvavani annantu à u bancu, incù a sporta di frutta. Surtisti com'è un tontu. Chiriu ad ugnunu s'eddu s'era vistu, ma i rari chì vuliani rispondami pinsavani ch'è affittà u passatu era una spurcaria trimenda.

Un ghjovanu neru m'indittò ch'e u pudiu truvà versu u fiuminali, vicinu à u molu. Di fattu, c'era. Fighjulava u mari luntanu com'è s'eddu aspittava calcosa chì saria longu à succeda. Ùn poti atttippà una parola. Vultetimi à pedi. Unu di i so clienti u saluteti, ma eddu ùn u ricunniscisti. Ghjunti in casa, li paliseti tuttu è li ghjureti ch'è no circariami a bionda, puru s’è no ci pirdiami vita è saluta. S'addurminteti, parsuasu ch'è no a ritruvariami. Eiu, tantu ùn ci cridiu.

U lindumani, andetimi à u cummissariatu da dichjarà l'arrubera.
L'ufficiali chì ci accuglisti principieti pà pigliassila da in altu, ma a prisenza di u vechju cumpiisti pà imponanili, è a so attitudina cambieti. Detti l'ordini di fà un'affaccata in i carrughji usuali, è ci prigheti d'aspittà a so chjama.
A femina, a truvetini trè ghjorna dopu. Campava annantu à u scogliu incù un danesu, traffichenti di cuccaina, armatu da capu à pedi. A pulizza avia accampatu a casa ed aspittava l'ordini di u cummissariu.
Fumi subitu sopra piazza. U vechju scunghjureti l'ufficiali di lacà viva a femina, da tantu ch'eddu timia di perda i so ricorda.
Ùn aghju ch'è quissi, dissi.
U cummissariu u fighjuleti com'è calchidunu chì fideghja un mignoculu, incù unu sguardu chì tinia à tempu di u schiviziu, à tempu di l'intaressu.

Annantu à u scogliu, un giganti vistutu di neru, à megafonu in manu, briunava di ghjescia, bracci pisati. S'eddi si rindiani senza altru, ùn ci saria micca raprisaglia, ed a cundanna saria allighjirita. Ùn si sintisti un zittu ed a porta infini s'apristi. Ghjiscisti u danesu ed u giganti urdineti di sparà. Sparetini. Ghjiscisti a femina, a so borsa in manu. U giganti urdineti torra. Sparetini torra. Liccheti di trè baddi in corpu ed una, murtali, in fronti. Nanzi ch'è di cascà, ghjitteti a borsa in mari ed i ricorda si sparguglietini, com'è una piuvita pretta di confetti. Si missi à corra u vechju. M'arricordu più o menu di a boci di u cummissariu, briunendu da ch'è calchissia u tinissi. È di u vechju, di pettu à l'onda, natendu à currenti cuntrariu, pigliendu da a mani dritta un dopu meziornu di soli in Marakesh, un nulu di fumaccia in a retina, è di u so stridu salvaticu è surracutu sopra à l'acqua di u portu. È di u corpu di a femina : mortu. È di u sguardu : biotu.


Ricacciatu da "t'hauria da caure la cora de vergonya",  éditions Jacqueline Chambon, 1998

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire