Hè una fine di seanza cum’è l’altre. Stinza l’anche, s’arrizza è mi porghje a manu. Mi tocca à parte.Ma aghju torna tante parulle à rende, tante parulle à dalli. Ch’ellu ne facci ciò ch’ellu ne vole. Pocu importa. Vogliu solu liberammi, allegeriscemi.
Ch’ellu e ingolli o ch’ellu e rendi, ch’ellu e righjetti o ch’ellu si ne techji.
È tandu mi dice qualcosa di stranu, fora di sughjettu. « Scrivite ». M’hà chitatu cusì.
« Scrivite ». Scrive chè ? U mo odiu, a mo tristezza, u mo viotu. Innò. Mi piace à parlà. M’aiuta à campà appena di più. Hè quant’è à respirà, o piuttostu quant’è à pienghje. Ùn si cumanda, si passa, hè cusì. E parulle una volta sputate facenu infine silenziu intornu à mè. Ùn ribombanu più in u mo capu è ùn mi ponu più ferì.
Scrive m’hà da oblicà à riflette.Custruì frase. « Sughjettu verbiu cumplemente ». Dà sensu. « Cuerenza è pertinenza ».
Truvà un ritimu. « Puntuazione ».
Mi vene cusì faciule di pienghje. Puderia pienghjulà nantu à a pulizza di caratteru, nantu à l’altura di e margine è poi ? E mo parulle ùn sò lacrime. Scrive nantu à a mo suffrenza a mo tristezza i mo mughji i mo crepacori, u m’abandonu a mo scappata u m’amore a mo viulenza a mo vergogna e mo pene i mo ricordi u mo sangue u mo male, a fine ?
Aghju a paura chì ‘sse lettere mi saltinu à collu per tichjassi di a mo carne. L’anime ferite ùn scrivenu, scolanu sanguineghjanu s’assecanu è crepanu.
Eppuru. Una stonda di pace in capu. Ricordi.
1993 facultà D’Aix en provence. Mi nutriscu d’autori chì anu fattu di a scrittura un attu di campà più forte. Scrive per mughjà senza rimore. Duras. Vince a morte. Butor. O u so ricordu. Levi.
Avà sò in casa. Un fogliu biancu, una tastera, è cum’è arme i pezzi di u mo esse.
Tuttu hè quì.
Mi discetu. Stracquata in un pezzu senza culore ne umanità. Aghju u fretu. Aghju u vomitu. Sò sola.
Hè mortu ?
Ié.
Una voce senza visu.
Hè mortu ?
Ié.
Tandu tuttu mi vene à mente.Cun viulenza. I mo stridi è quelli di u mo boia. Stesa nantu à un tavulinu, fideghju in celu è tuttu si mette à girà, tuttu si mette à ughjulà. Cascu, m’infociu, ùn resistu più. Capalzu.
U mo corpu ùn hè più chè fracassu. I mo musculi mi lacereghjanu. Mi sente. Cinghje per tenemi ferma. Pillule per addurmintammi.
U bughju.
Ùn surteraghju chè per interrallu.
Un tufone. Una scatula bianca è laccata. Un visu torbidu. Un corpu incutratu. Un sguardu viotu. U portanu. Digià. Ùn hè più meo. Ùn pienghju.
Hè cusì bellu malgardu e so ferite.
Scrivite.
Umbeh ! Torna un scrittu forte, putente ! Brava ! Avà ci hè forse un qualcusella ch'eo ùn sò mancu appena sicura d'avè capitu bè : quellu chì hè mortu, quale hè ? Aghju pensatu à un psichiatru (?), mi sbagliu ? In ogni casu, quella prova vostra m'hà toccu è vi ne ringraziu.
RépondreSupprimer