jeudi 25 janvier 2018

E serichjule di San Vitu (Una sega sottu à u bugnu)

Una nuvella di Filippu Guerrini


Dans un pays de tous les temps
Vit la plus belle des abeilles
Que l’on ait vu depuis longtemps
S’envoler à travers le ciel


Bellu incalfatu in l’abissu dolce è caldu di u so sedione, San Vitu ghjera à l’incantu. Mezu sbragagliatu, l’ochji sburlati ver di u suffittu, a faccia incrispita è u corpu sticchitu, si battia senza vergogna alcuna, una pugnetta di quelle putente. Ne trimulava ancu u tilone suspesu à u muru di u salottu.

A figura di « Maya l’abeille » stava stampata annantu à quellu screnu intilatu di biancu. Ùn si sintianu, in giru à u solcu tinivu d’un chjerchju luminosu spanticatu da un prugettore affanatu, cà i rataleghji è i nizzulimi di gudimentu di u nostru unanistu.

Ghjera per una mastaruculella alattata ch’ellu inarcava à più pudè è ch’ellu si scuzzulava u battagliolu senza stancià. Innamuratu persu di « Maya l’abeille » San Vitu ! Andate puru à capisce voi !

Micca ch’ellu fussi statu un discipulu di a zuufilia. Mancu à pinsallu à quessu u straviziu sessuale ! San Vitu, un incazzitu di a bugna, un futtitore di u vespaghju ? Mai ch’ella sia ! Ellu, un umatale tagliatu in a petra ferrigna, sanu è salvu di corpu è di mente, fidu è bè à a tradizione, sempre prontu à piglià a pratesa di a so nazione, difendidore è illustradore di a lingua nustrale, abbunatu dapoi anni è anni à « U Ribombu », ghjesgianu accanitu, priore in capu di a Cunfraterna di u Bufone, ellu chì ghjera statu anni è anni l’unu di i capimachja di l’urganisazione armata FICCA (Fronte di l’Invertiti Corsi è Coitore d’Ape) ùn si pudia micca impurcellà cusì à la leggera, sciacchendusi u bestiame sanu di l’Isula di Corsica. Ancu puru si ellu l’avia intesa cuntà à veghja, qualchì anni innanzu, chì Ghjuvanni, u so babbone, si trumbava, à ogni fine di mese, a so sgiocca prediletta « Ghjuvichella », quand’è à mammone li scalava morbetta, infine quand’elli sbarcavanu l’Inglesi, cumè lu si dice in francese.

Ma, nè a genetica, nè a riligione, nè l’ideulugia, è nemancu u razzinu ùn avianu nunda à chì vede incù u fantasimu chì l’assidiava. Eppò di quesse e pratiche à l’usu pasturinu, ùn si ne truvava vistica in a Corsica spannata è muderna di stu terzu millenariu.

Forse ci vulia à circà e cagione di issa passione pagana, prufana è perversa, in u fattu chì da zitellu avia suffertu assai San Vitu. Prima chì da chjuculellu, i so genitori, tramindui studienti in psiculugia, è d’altronde mantacati è bè, facianu e so sperienze annantu à ellu. N’averete pò intesu parlà di u « cundiziunamentu di Pavlov » ? Ebbè, nanzu d’appiccicà sta criatura à u pettu, a so mammuchja li sciaccava ind’è u magnetoscopu u scagninu di u sfrisgettu di « Maya l’apa maravigliosa », mentre chì u babbu, travestitu da calafrone, li pizzicava u pippinu. Affare da favvi perde u marmaruculu da veru !

Sicondu chì a so mammone avia participatu dinò à u so straviu. Figuratevi chì da u Corsu Preparatoriu sin’è à a Terza, ogni santu ghjornu di a settimana, issa vechja carne di Za Saveria, l’appruntava sempre listessu vesperinu. Imbucinava in un sacchitettu insacciulatu dui o trè trunconi di pane scialbatu à mele è ti li ficcava in a cartina di u nostru scularu, à mezu à libri è quaterni. A San Vitu li venia u schifeghju è ancu u vomitu.N’avia una techja di l’amacu chì spalmava u so pane. Senza cuntà e centinaghje d’ape famite chì girendu in tondu à stu pane melosu, mittianu u fughjifughji in u curtile, quandi i zitelli escianu in ricriazò. Quelli scrianzati, per vindicassi, u si ghjucavanu à a risa. Issi muccicosi, per falli dispettu, li cantichjavanu issa filastrocca :

San Vitu u calafrone
Spinzone u bufone
Ape è vespe in u calzone
Punghje da quì
Punghje da quà
Da falli u minchjone
Arrizzà!

Mà custì dinò ùn valia à cuntrastà. Ci vulia ad ingolle eppò basta ! A filastrocca è u pane melosu attempu ! Chì altrimente averia liccatu da tutti i canti : rimbecchi, lamenti è pienti di volpe di a so caccara ; colpi, parullacce è bastunate da i sgaiuffi chì scaldavanu à fiancu à ellu i banchetti di a scola cumunale di Ruspighjani.

A l’età di quindeci anni per ringraziallu d’esse fiascatu à u brivettu, u so babbu li cumprò una « Vespa » nova framenta. Cuntentu cum’un pichju ghjera lu nostru pullastrone ! Iè chì d’aostu in paese, e misgette immarzite averebbenu pò da cascà in i so bracci cum’è vespacce famite in un stagnone di mele ! Cusì pinsava issu zirbinottu imbicchitu.

Dunque, ghjunta a statina, eccu à San Vitu à cavalcionu nant’à a so « Vespa ». Rullava à sciappicerbellu è à capelli sciolti, da u spuntà sin’è à u chjinà di u sole. O quanti pass’è veni à tavuletta, da a piazza à a ghjesgia sinamente à u campusantu è viciversa ! Ma tantu rimusciu per nunda ! Infatti e bellezze bramate ùn lu fighjulavanu mancu. A più sfacciata li cappiò u ghjornu di a festa di a Santa Maria : « Mà vai à cuzzà a to Vespa, è lenta ci a gaspa o codimozzu chè tù sì ! » È tutte l’astre da scaccanà… Ammursciatu è bè ghjera andatu di rabbia à battesi una sega daretu à a ghjesgia, scaghjulendu è ghjastimendu attempu annantu à a sella in coghju di a so Vespuccia fidata.

Per compie, quand’ellu facia u suldatu s’era persu, una sera di burdata nera, in li scataforni di Tulò. S’avia finitu a serata in un « cabulò ». E buttiglie di sciampagnu sfilavanu à più pudè, è u sergente « San Vitus » fù prestu presu in manu da una sbancalata ardita, brutta è viziosa. O chì nuttata ! Mancu à dilla ! Sta leggera, cugnumata « Maya » postu ch’ella avia campatu a maiò parte di a so vita in Culumbia, ghjera sbuccata à fà a vita per isse France. À San Vitu, chì ghera sempre virginellu, l’avia amparatu senzà rifiatà e pusizione sane di u Kamasutra. Innamuratu fracicu di sta puttana aviziata è svergugnata, andava à trumballa tutte e sere. In fatta fine chì prestu ci sciuppò a salute è ci spulò tutti i so soldi. Ma u peghju ghjera sta zinchittata chì li struzzicava u meatu è l’infiarava a maciappula. À listessu tempu è in poche chjavate, s’era buscu u malfrancese è a scaldapiscia. Ed ellu da scimisce quand’ellu sintia sguttà da u so cazzu inturzatu quellu liquidu giallonu simule à u culatu di u bugnaghju.

O lu disgraziatu ! N’avia fattu una bella prova di a sessualità ! Da cacciavi ne a brama per u sempiternu ! Tuttu ma tuttu, è ancu puru l’atti i più intimi di a vita u turnavanu à l’apicultura !

Freud è Lacan l’avianu ghjà scritta chì a sessualità di l’omu si stabilisce di sicura in le prime annate di a ghjuventù. È forse chì i psiccanalisti corsi i più famosi averebbenu pussutu sustene l’ipotesi chì a ghjuventù frasturnata di San Vitu averia puru inghjannatu issu cumpurtamentu bistroccu !

Ebbè nò ! Mancu stampa ! Ghjera à credene issi sapientoni di u spiritu umanu, un’affare di l’astru mondu ! Issu sfrinamentu sessuale li saria fallatu à dossu cum’è a savetta nant’à u paratonu. Tuttu si passava cum’è s’ellu fussi statu annuchjatu da Satanassu in persona. Eppò mancu ùn valia à fassi signà. Una putenza suprana s’infrugnava in i piattatoghji di u so incuscente è s’impatrunia di u so essere.

Li si paria d’esse assaltatu da un’armata d’ape viziose, svergugnate è steriche. Eppuru u sintia vene da luntanu u bufunimu di l’essame. È tandu ùn c’era più nunda à fà. Ghjera leccu è bè, pussessu di corpu è d’anima da isse sbuchjone assitate. San Vitu ùn a si pruvava mancu à resiste. S’aggrunchjulava sopra piazza biffendu l’attitudine di u fetu, chjudia l’ochji una cria, si sciaccava u ditone in bocca è u si trasuchjava, singhjunzendu cum’è un criampulellu. Tandu, addisperatu è bè, chjamava in vanu à Diu è à tutti i santi. In un ultimu trasaltu di u subcuscente circava di fà sbuccà à mente qualchì ricordu per cancellà l’ossessione chì u facia intantamunassi.

Tandu, appariscianu in un batter d’ochju :

-E puppule tondule è ingunfiate à piacè di a so sbancalata preferita.
-E tette pruiminente è lattate à buzeffu di a so mammucia quand’ella l’allatava.
-U pane di mele è a morbetta di caccara.
-Babbu travistitu da calafrone.
-A sella in coghju di a so Vespa.
-A scaldapiscia di Tulò.
-L’assassiniu di u so Ziu appaghjatu d’un’accitata in capu.
-L’interru di u corciu di babbone, ecc…..

Ma aù ! Ghjera quant’è à munghje i pidochji incù un paghju di guanti à cazzuttà ! Di colpu, à l’ispensata, l’apa à più maiò, senza dubitu a regina di u bugnu, a matricula, s’impatrunava di u so essare sanu. À u nostru disgraziatu li vinianu e scuzzulate da capu in fondu, li bufunavanu l’arechje, li trimulavanu e mani, li stirizzavanu i cuglioni, è ghjà li prudia a maciappula. L’apa reale sola in scena li facia un spugliarellu sulennu. U ballu di San Vitu principiava.

In u mentre chì e figure di « Maya l’abeille », spitturicciata è spugliata da fà inarcà un frate crastinatu, sfilavanu à tempu in u so cerbellu è annantu à quellu screnu fantasticu isciutu di u sprufondu è podarsi appiccicatu custì da Ciferellu stessu, u mazzipichju di San Vitu s’arrizzava ver di u celente.

Creditimi puru, è e bacasce lussuriose è sudiccione chì l’avianu pruvatu a puderianu accertà, u cianciafagliulu di San Vitu si stantarava. T’avia di sicuru a so piazza in Filitosa, in Cuccuruzzu o in ogni locu scavatu da a preistoria corsa.

È tandu a fantasmaguria sessuale picciava e cunnessione neurologiche di lu nostru « hardeur » di l’apicultura in piena esaltazione erotica. Chì tanti filmi X ! Azzizzata da issu minchjone incurdatu, l’apa si strufinava l’ale, s’allisciava u spinzone è si lampava annantu à iss’omu à cechesca, cappiendu u so stridu guerrieru « BZZZZZ ». U t’ammasgiulava, u ti basgichjava, u ti manighjava, u ti masturbava, u ti trasuchjava, chì oimè !

O lu parapiglia è tene trà San Vitu è Maya! Ellu, spatansciulendu cum’è un ghjacaru sfiatatu, li tucchighjava l’infurcatoghja, l’accarizzava u buttulellu, a zingava in tutti i canti ed in ogni modu : à pescipecura, capu pede, sottu sopra, latu à latu, corpu à cò, pettu à pè, ghjamba à ghjà… Incrusciati di sudore è di piacè abbulighjati, un mele di gudimentu sguttava da ogni orifiziu di l’amanti indiavulati.

È dapoi anni è anni, si sviluppava u stessu rituale spurcacciu. Ma, per baccu, ghjera sempre listessa caduta maladetta chì spiccava l’apa da l’umanu : infatti, ghjunti à i punti stremi di u piacè, calchì stonda innanzu à l’orgasmu, Maya si ne svania in un fasciu di lume. Andava, senza astru, nuda in cristu è a lingua di fora, ad asciaccassi annantu à quellu tilone biancu.

È cusì s’assumigliava tutta à « a Cicciolina », stella splendurente di u novu « porno » di l’aghja rumana. Maya, l’apa sgualtra, ritrattata cum’è e « pin-up » chì fiuriscenu in e riviste di culu è nant’à u Facebook di Bronsky Wurlitzer, si ne stava azzincata è bè à l’incartatura di a stanza d’issu pullastrone indunnazzitu.

Oramai, à San Vitu ùn li firmava più cà u muvimentu infuriatu di u polzu per fà surghje u scaghju da u mazzupichju infucatu, fighjulendu u « poster » di « Maya l’abeille ».

Compia a serichjula, l’apicultore u più famosu di a pieve di u Castellu, San Vitu Spinzone, cugnumatu Calafrone, s’addurmintava parpena, viculatu da u sussuru di « A nanna di u vespaghjolu », un’ apa in piluccia stesa à fiancu ad ellu. 

Bellu incalfatu in l’abissu dolce è caldu di u so sedione, San Vitu l’apicultore ghjera à l’incantu…



Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire