vendredi 19 janvier 2018

Natalina

Una nuvella di Joseph Antonetti


Natalina discutava cù u pinzutu.
Li sputava in faccia a so rabbia naziunalista.
Era arregistrata Noëllie ma avia nustralizatu u so nome cum'ella dicia, forse per ritruvà una cursitutine ch'ella ùn avia mai avutu.
Ùn a suppurtava tantu, mi parlava sempre un corsu strappatu cù st'accente di burghesa bastiaccia ch'ella s'avia buscu à l'università.
È sta sera era in traccia di tribbulà cù u so militantisimu stu povaru disgraziatu, chì era venutu solu per imbriacassi è scurdassi di i so penseri.
L’omu à stava à sente capicalatu, cum’è sottumessu digià da a fuga di Natalina. Li rimpruverava d’ùn fà sforzi per parlà a lingua di u locu, d’ùn fà sforzi per amparà a storia è capì e suffranze di stu populu solu populu di dirittu nantu à sta terra, li rimpruverava ancu d’ùn andà à a messa.
Ci hè mancatu pocu ch’eo mi strangulessi quandu aghju intesu quessa, chì Natalina ùn avia nunda d’un enfant di core.

M'alluntanu d'elli è mi sciaccu un altru bichjeru d'un colpu lascendula recità u so catechisimu militante.
E mo pensate s'alluntananu di e so chjachjare è mi portanu à ritruvà quelli chì mi fecenu omu, quelli chì m'anu amparatu u rispettu di l'altru, l'aiutu è a sulidarità.
Quelli chì ùn avianu bisognu di parlà sempre di a so identità,sicuri di ciò ch'elli eranu, quelli chì ùn avianu paura di ciò chì venia da fora.
Quelli chì eranu i mei è ch'ùn ricunnoscu più oghje in sta ghjente chì mi parla in permanenza di lingua, di cultura è tradizione, sti nuvelli pretini chì mi volenu inchjudà per a mo eresia.

Ci avia scumbattutu cù sti pretini, anch’eo era statu militante. Dece anni fà, averia pistatu u pinzutu solu per u piacè, per amparalli chì in i nostri caffè, ùn ci avia nunda à fà, è pocu impurtava ch’ellu fussi un disgraziatu chì avia chitatu i so lochi per fughje u mal campà pensendu ch’ellu puderia truvà quì s’ellu ùn era a Merica, macaru u piacè di campà à u sole.
Ié li averebbe sciaccatu una concia per ùn sentelu più lagnassi ogni sera chì a so moglia u facia curnutu, forse chì seria statu anch’eo à copre a so moglia.
Ma ùn era più quellu, sopr’à tuttu dapoi chì Laura era partuta.
Sei mesi eranu. Sei mesi di merda, i più longhi di a mo vita.
Era partuta senza spiegazione, è dapoi mancu più una parulla, mancu più una chjama. 
Eo era troppu fieru per circà di chjamalla, o troppu vigliaccu, preferia imbriacammi tutte e sere cù tutti quelli chì venianu in caffè.

Ma sta sera quandu vecu à Natalina, quandu a sentu recità u so catechisimu militante à un disgraziatu, quandu vecu chì a so manera di cuncipì a liberazione di u so populu hè di inciaccà d’altri più debbuli, è fendu belle manere à i putenti, tandu m’avecu quantu a tenia cara à Laura, quant’ella m’hà apartu l’ochji.
Natalina mi chjama. Ughjula. A fideghju è vecu u so visu rosu da a rabbia.
Senti ciò ch’ellu m’hà dettu ! M’hà dettu di futteli a pace cù e mo cunnarie !
Ùn aghju pussutu intrattene un surrisu.
Ridi ? Ma chì omu sì diventatu ? 
M’hè venuta in core di dilli ch’ellu avia fattu bè u pinzutu à mandalla à fassi leghje, di dilli chì u fattu d’esse una frustrata identitaria ùn li dava u dirittu di fà cacà a ghjente da a matina à a sera ch’elli sianu pinzuti o nò, ma ùn aghju trovu a forza.
Hà cuntinuatu à mughjà trattendumi di cagnetta, di vindutu è peghju torna.

Sò surtitu di daretu à u bar è aghju chjappu l’omu per u cullettu, hà pruvatu à puntammi ma li aghju sciaccatu una capata, sciappenduli u nasu è lampendulu in tarra. 
Mi fidighjava senza capì.
Futti u cane, quì ùn si manca di rispettu à e donne, ùn simu in Francia.
Quand’ellu si ne và capicalatu, sentu a vergogna chì mi vultula u stomacu, vecu u visu di Laura chì mi fughje, chì fughje ‘ss’omu ch’ella avia resu più bellu.
Natalina mi fideghja merzita. A mo cumeria li hè piaciuta, a sapia.
Sò sei mesi ch’ella hè partuta, è sta sera ùn vogliu dorme solu. 



Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire