dimanche 11 novembre 2018

Dirty Sexy Valley

Una critica literaria d'Antoine Germa


Voddu pona u me capu annant’à ‘ssu culu, è dormaci pà u restu interu di i me ghjorna...” Cussì cummencia Dirty Sexy Valley. Par chì t’hà l’anima literaria è u culu umoristicu, st’iniziu risona com’è una prumessa dulci. Puri sì a dulcezza ùn hè a carattaristica a più evidenti di u primu rumanzu d’Olivier Bruneau. ‘Ssa storia di sessu, di viulenza è di spaventu, “à quiddi tempi luntani chì i tagliori erani giaddi pastel è i pinnichji bè lussurianti” hè di fatti l’unu di l’umaghji i più stunanti à u trash movie ch’avissimu pussutu leghja. 

In piena statina, sevi bravi studianti più o menu stuzzicati da i so sicrizioni dicidini di fistighjà a vincita di u so diplomu universitariu dendusi à una “ghjuvannara autentica” in una capanna scantata. St’isulottu paradisiacu hà da piddà prestu l’aspetti d’un campu di battaglia, com’è dopu à un “Waterloo di a partusa”. Quiddi avvinturieri intrepidi di a cuprera ùn sani mancu ch’una famidda di timbrati s’hè stabilita in a pineta. Jules è Jim, dui picci schifizzosi cazzuti à modu mustruosu, pruvisti d’una mamma spaversa in tuttu, praticani u straziu è a presa di forza com’è d’altri ponini u so ortu. In quissa famidda indu u viziu supranighja, Marie, l’ultima nata, - “rucchina virghjinali à u carratu di latti” – pari parpena l’eccezzioni : ùn sà ancu à chì li servi ‘ssa “pruiminenza discreta ch’ùn sapia mancu a so isitenza, ma ch’ùn tricaria à imparanni i miraculi ripittitivi”. Provi vivi ch’iddu si pò avè una intilligenza “forsa limitata” è drizzà a spavirsioni à u rangu d’arti di viva, i picci fatali si palesani quantunca criativi di manera diabolica. “Jules tinia trà i mani un affari chì s’assumiddaia à un grossu trapanu, ch’iddu si saria chjamatu in u mezu di u bastimentu un “perfuratori-scarpillinu”. Un fustu longu di metallu era statu muntatu annant’à u mecanismu à a piazza di u scalpeddu d’origini, ma supratuttu à a stremità di quiddu fustu aviani invitatu un godu tamantu è sprupusitatu, chì u culori rosu vinatu di malbu bè pulitu è intratinutu cuntrastaia cù u lutu ambientali”. “Rota di i piaceri”, “godu-sega à mutori” : “artigianali in tuttu, ricuparazioni” chì – à u XXIu chì no’ semu – ‘ssi bestii abbietti ùn sò nemmenu spruvisti di cuscenza eculogica : “l’aienti di i cità ci duvariani piddà in esempiu è u mondu si purtaria meddu”. 

Purtata à un ritimu scemu, a stodia voddi inghjiru à ‘ssa scontra splusiva è pidda l’aspetti d’un ghjocu di chigli. In ‘ssu futtistoghju tamantu di sessu è di morti, tuttu u mondu ci passa. Una capra chì lippulighja com’è d’altri bocani spula à sparghjera i so attinzioni languidi à u cori stessu di u carneghju. A Natura teni in u racontu tuttu u so rollu ma a narrazioni sà tandu ghjucà di l’ellissi è fà prova d’una discrizioni inabituali : “U restu apparteni à Jules, hè una stodia di cumunioni trà l’omu è u vegetali, chì u pudori è u rispettu pà a so intimità ci impidiscini di ritrascriva quì”. 

U littori hè cunviatu à un pranzu à vulintà di ciprina, di scaghju è di sangu. Una micanica implacabili di liquidi porta u racontu : “Eros è Thanatos rivisti à modu pop corn” ch’iddu si leghji in quarta di cuprendula. Hè vera chì quì tutti i limiti di a risa, di u sessu è di l’orrori sò varcati. In quissa scimizia, l’autori chì fù l’unu impressu à l’altru “casceru di pissina, incaricatu d’accolta di museu è scenaristu frustratu” si primurighja pocu di rialismu. Cunnosci i so classichi è ghjoca à l’asgiu di i cannoni di l’erutismu soft o u pornò trash. Fattu da nutà : schisgia tutti i trappuli di u genaru, ùn si laca mai andà à a misuginia è ùn ni prufitta micca par lampacci una metafisica putrica. Venini in capu i paragona cù u sinemà chì pirmittariani di situà st’opara nant’à a carta in calchì docu “trà Russ Meyer è Quentin Tarantino”. Imaginemu senza sforzu ciò chì ‘ssa storia avaria datu s’idda ùn era cascata in manu à unu scrivanu : un trip piacenti è brancatu. Ma eccu, ùn ci sò chè i parsunaghji à goda senza travi è u raportu à u linguaghju hè à u centru di tutta st’attività. 

Unu di i picci psiccupati cù i “tratti neandertaliani” pustiendu una di i ghjovani studianti : “Par essa unestu, mi piaci bè ciò ch’e’ vicu, aghjunsi cù unu sguardu chì daghjia tuttu u so sensu à a parolla libidinosu”. Attinziunatu, rifusa di lacà a so futura vittima in l’ignuranza. “Mi piaci di dà i picculi noma à i nosci arnesi. Quissu u chjamu... u perfuratori cù u godu”. “Hè un pocu litterali ma billuchju feci Hortense, l’irunia addispirata”. Ma u tragicu di i situazioni ùn iscanta micca i ghjochi cù i parolli. Mentri ch’idda scopri trà i so anchi, un sistemu di roti dinticuti chì a modda hè azziunata da una manuvedda, un’ altra prighjuneri, trà u telu è a curiosità, impara chì l’affari si chjama “a rota di i spiaceri. In fatti, hè dinò un ghjocu di parolli cù “dispiaceri. Parchì ‘ssa rota, ti pò fà u bè, ma in u stessu tempu, ti pò fà mali. Capisci ?” In piena azzioni, “U volsi supplicà d’arristà, ma nisciun sonu surtisti da a so cannedda, cumprimata da a trazzioni tirribuli di i so capiddi. Parlà d’arcatura duvintaia dirisoriu, tantu chì u filu di a so schienna n’era oramai à furmà una inturchjata cumpletta”. Un coppiu disgraziatu circa di fughja u pick up di i mattarasciati : “U scontru trà l’acciaghju crumatu è i carri di u coppiu ùn fù micca di i più tennari, par manighjà l’arti di a littotta, nanzi chì Jim, par essa sicuru di fà capiscia u so puntu di vista, ùn rulessi è rulessi dinò nant’à i salmi”. L’autori ùn si priva di certi mumenta luminosi : “Prestu prestu i so musculi si cristallizoni com’è ch’iddi avissini toccu un canapu d’alta tinsioni. Fù incapaci di ritena una grossa zirlata di scaghju chì vensi à truscià à Marie in i so prufundori i più intimi. Ci schizzò uni pochi di vulutti ultimi, i mani incrispiti annant’à i linzoli di rasu, lampendu certi grugnuleri vicini à i glussulalii di l’evangelizati tocchi da a grazia”. Ancu frà mezu l’annoiu, a lingua trova a so strada : “Stan a piddaia à pasci pecura à un ritimu ch’ùn addubbulia mai d’una misura, à tal puntu chì i scrizzulimi di a strapunta pariani d’essa stati arrigulati da un rilughjaghju”. Stancu – “ed hè pocu di dilla” – svolta a so partanaria. “Pasci pecura è missiunaria, à u lettu Stan ùn paria di cunsidarà a so amicuchja chè par via di ‘ssi dui pusizioni, senza più imaginazioni chè s’iddu si facia cocia i dui canta d’una bistecca macinata... Vitezza, putenza è risistenza, par iddu a qualità di l’attu si ghjudicaia prima di tuttu à u so bilanciu caloricu”. 

Fideli à a tradizioni carnavalesca, l’autori ùn arrispara micca i so parsunaghji è invita u littori à miffiassi di ciò chì pari. Riturnamenti, rivilazioni è ancu epiffanii ci n’hè à buzeffa. A sticchita Hortense, chì quandu s’hè mischiata à a banda pà a ghjuvannara umerica, hà vistu “l’occasioni di sbarrazzassi infini di st’imagina fosca di studianti troppa sedia, troppa casta, à a limita di a frigidità. È cù un certu sensu di u paradossu, hè cù l’armi abituali aprudati mentri i so studii, travaddu, metudulugia, vulintà è assenza d’affettu” ch’hè parvinuta à trasfurmà a so natura è à “pruvà a so capacità à incarnà un parsunaghju guasgi esoticu, u puntu altu di a so parfurmenza ‘sendu par idda, a spichjittina, di purtà u beddu ziteddu di a facultà à piddalla com’è una ghjacara, è quissa davanti à a so fidanzata”. A temeraria è ben guarnita Simone si palesa, à u cuntrariu, incapaci d’andà sin’à a fini di i so fantasmi. “A sgena era duvintata ancu più intensa quandu s’era vista, sterna à u so propiu corpu, ufferta à ugnunu, cosificata, manipulata ma straziendu pà piddà l’iniziativi, pà agiscia, pà disidarà, simpliciamenti. U cuncettu di a ghjuvannara amichevuli l’avia eccittata à u più altu puntu, s’era innamurata di l’idea, ma a pratica l’avia musciatu ch’ùn era pronta à abbandunà tutti i barrieri intimi cù i so amici”. In quant’à Stan, u bellachju sputritu, un cuncintratu di musculi, un riassuntu di u macismu, scopri, dopu à una ribillioni finta fatta di virilità innalzata, d’altri atturcineri “più ricchi è più cumplessi” è s’abbandona à a mani di Matt “chì s’infrugnò in iddu cù i stessi gesti raffinati chè s’idda visitaia quì un palazzu di principi cù i muri lussuosi è riccamati”. 

Accatizzà u sessu è a lingua, dunca, à a parseguita di “l’estasi, a sola, l’autentica”, lachendu u littori micca culistrintu in unu statu vicinu di a biatitudina, eccu a prova d’Olivier Bruneau. Un rumanzu di culu chì abbraccia senza sviatura a quistioni tantu sedia è antichissima di u fundu è di a forma. Ùn si ni dumandaia tantu. Una vera riescita. 


Olivier Bruneau, Dirty Sexy Valley, Le Tripode, 2017, pp. 268. 


Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire